CULTURĂ

La Andruşul de Sus a fost organizat festivalul „Galbenă gutuie”

Aroma şi gustul gutuiei i-au inspirat pe localnicii din satul Andruşu de Sus să organizeze un festival dedicat acestui fruct. Prima ediţie a manifestarii intitulate „Galbenă gutuie” s-a bucurat de o participare importantă a amatorilor de artă populară. Evenimentul a adunat oaspeţi din toate localităţile raionului Cahul, ceea ce i-a determinat pe organizatori să-şi facă, deja, planuri pentru ediţiile viitoare.

Oaspeţii Festivalului au fost întâmpinaţi regeşte, cu bacate şi băuturi produse din gutui. Ideea de a organiza festivalul Galbenă Gutuie îi aparţine conducătoarei ansamblului folcloric din Andruşu de Susu. Sofia Nucă spune că a fost inspirată de consătenii săi, care şi-au plantat în grădini multi gutui şi folosesc fructele pentru pregătirea diferitor feluri de mâncare, conserve şi chiar băuturi.
 
„M-am gândit eu să fie un festival mai deosebit, ceva cu aromă, cu parfum, dulce, gustos. Fiind că la noi în sat lumea iubeşte să gătească, atât bucate cât şi băuturi”, spune Sofia Nucă, conducătoarea artistică a ansamblului „Roata Noroc”.
 
La prima ediţie a festivalului au participat şapte ansambluri folclorice din Andruşu de Sus şi localităţile vecine. Participanţii spun că au fost încântaţi de aceasta experienţă şi îşi doresc ca festivalul sa devină o tradiţie, iar numărul participanţilor să crească.
 
Cheltuielile de organizare au fost suportate integral de primăria Andruşu de Sus.
 
„Vrem ca tradiţiile noastre, portul popular să aibă continuitate şi în rândul tinerilor. După ce s-a strâns roada, să aibă o bucurie şi satisfacţie culturală”,  spune Sorin Ciobanu, primarul localităţii.

Evenimente dedicate toamnei şi gutuii sunt organizate, anual, în mai multe localităţi din Republica Moldova.