CULTURĂ

iProsop, festivalul prosopului tradiţional şi al bucatelor de la sud, a ajuns la a treia ediţie

post-img

Peste 30 de meşteri populari, ansambluri folclorice din ţară şi de peste hotare, artişti emeriţi, colective etnice de găgăuji, ucraineni, bulgari şi rusi, vor fi prezenţi cu cele mai frumoase colecţii de prosoape, dar şi evoluţie scenică la a treia ediţie a Festivalului iProsop.

Festivalul, dedicat confecţionării prosopului ţesut manual, menit să valorifice coloritul unic al acestui obiect prezent în fiecare casă şi să promoveze utilitatea lui sub toate formele posibile, atât cultural-artistice, istorice, ca element de decor şi de consolidare a cetăţenilor, va avea loc la 27 mai, în satul Selemet, r-nul Cimişlia.

Oaspeţii evenimentului vor avea ocazia să admire diversitatea prosoapelor expuse din colecţiile muzeelor sau personale, vor putea procura prosoape tradiţionale şi vor avea ocazia să vadă procesul de ţesere manuală. Meşteriţele vor răspunde la întrebări, vor da lecţii de ţesere pentru doritori în aşa numita „Casa Mare”, iar copiii ar putea încerca să brodeze elemente dintr-un prosop tradiţional. Tehnicile de ţesere vor fi oferite de către experţii de la  „Muzeul Naţional de Istorie şi Etnografie a Moldovei” şi de către bunica Ana Cotruţă care mai păstrează arta ţeserii în satul Selemet.



Gospodinele sunt invitate să participe la concursul gastronomic „Cel Mai Crocant Crocant” – concurs al biscuiţilor de casă „hrustiki” sau „prăjiţei” şi cu prezentări în cadrul Teatrului Gastronomic cu bucate de la sud.  Fiecare participant se va putea delecta din bucatele de la „Curtea vânătorului”.

Totodată, cei prezenţi vor avea parte şi de un concert de cinste oferit de către artista poporului Zinaida Julea, interpreta Ofelia Florica Harangus (România), ansambluri de dansuri din ţară şi peste hotare, amatori de muzică etno-folclorică, prezentatori profesionişti (din TV) şi mulţi alţii.

iProsop face loc şi pentru amatorii de sport. Doritorii vor participa la activităţi sportive tradiţionale cum ar fi: lupta pentru berbec, pentru iepure şi cocoş, ridicarea greutăţilor, jocuri de domino şi multe altele.

Festivalul iProsop se inspiră din entuziasmul şi dorinţa de dezvoltare a locuitorilor din sudul Republicii Moldova, astfel, contribuind la valorificarea potenţialului economic rural şi a oportunităţilor de promovare a turismului. Mai multe despre festival puteţi afla pe: https://www.facebook.com/iprosop/.