CULTURĂ

În oraşul Râşcani vor fi edificate două monumente, dintre care unul este cel al domnitorului Ştefan cel Mare

post-img

În oraşul Râşcani vor fi edificate monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi monumentul în memoria nobilului basarabean, Gheorghe Rîşcanu. Deciziile au fost aprobate de către Guvern, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Cheltuielile pentru lucrările de proiectare şi edificare ale ambelor monumente vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare ale bugetului raional Râşcani, precum şi din donaţii şi sponsorizări.

Monumentul dedicat domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt urmează a fi edificat în scuarul Casei de Cultură, iar cel în memoria nobilului Gheorghe Rîşcanu, mareşal al nobilimii din Basarabia, ctitor al Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Râşcani, va fi instalat în scuarul din faţa Consiliului raional, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.