CULTURĂ

Grădiniţa Ion Creangă din comuna Băcioi, redeschisă cu sprijinul României

România a dat, din nou, o mână de ajutor sistemului de educaţie din Republica Moldova. Grădiniţa Ion Creangă din comuna Băcioi, o suburbie a Chişinăului, a fost renovată şi redeschisă după 24 de ani. Clădirea era distrusă, dar acum poate găzdui, în condiţii moderne, aproape 160 de copiii din comună. Renovarea a costat 20 de milioane de lei iar tot mobilierul a fost achiziţionat din fondurile oferite cu generozitate de Guvernul Românei, în cadrul programului de asistenţă pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova.

Inaugurare grădiniţei din comuna Băcioi a fost aşteptată cu mare nerăbdare de cei 160 de copii, care până acum erau nevoiţi să meargă la alte grădiniţe din Chişinău sau din localităţile învecinate.

EUGENIA TECREA, educator: Mobilierul era foarte binevenit, înainte nu era aşa mobilier. Veceurile sunt dotate cu tot. Unul este pentru băieţei şi unul pentru fetiţe.

ALINA, părinte: Zilnic treceam pe la poartă îmi spunea: mama, vreau la grădiniţă, uite cât e de frumoasă şi colorată. Am frecventat la Botanica şi era dificil, la ora 6 să ne trezim.

LIUBA CECINSCHI, educator: Odată cu deschiderea grădiniţei mulţi locuitori şi-au găsit un loc de muncă. Printre ei şi eu în calitate de educator.
Lucrările de renovare au durat 9 ani şi au costat 20 de milioane de lei.

ILIE LEAHU, primarul comunei Băcioi: Lucrările includ reparaţia acoperişului tuturor blocurilor, reparaţia interioară, cazangeria, blocul alimentar. 00.57 Pe afară, amenajarea teritoriului, construcţia a pavilioane noi. Bani care au fost alocaţi din buget municipal şi buget local.

ION CEBAN, primar general, Chişinău: Vreau să mulţumesc Guvernului României pentru suport, celor care s-au implicat direct sau indirect la realizarea obiectivelor de standarde, de calitate înaltă.

Pentru renovarea instituţiilor preşcolare din comuna Băcioi, Guvernul României a oferite peste 3 milioane de lei. Peste 850 de mii de lei au fost cheltuiţi pentru procurarea mobilierului în clasele grădiniţei Ion Creangă, în grupuri sanitare şi bucătărie. Alte 2 milioane 300 de mii de lei vor fi investite în reconstrucţia grădiniţei din satul Brăila, comuna Băcioi.

Excelenţa Sa DANIEL IONIŢĂ, ambasadorul României în Republica Moldova: Educaţia, cum am spus mai devreme, este un domeniu de excelenţă al intervenţiei României în Republica Moldova, pentru că nu vorbim doar de renovarea unităţilor preşcolare. România a donat microbuze şcolare, România a oferit şi oferă în continuare cu generozitate burse pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova, locuri în taberele de vacanţă, extensii universitare.

Din 2014 şi până acum, România a oferit Republicii Moldova peste 30 de milioane de euro, bani ce au fost investiţi în reconstrucţia, renovarea şi dotarea cu mobilier a peste o mie de grădiniţe, din cele 1300 existente. Programului de asistenţă pentru instituţiile preşcolare este un proiect de suflet al Guvernului României şi el va continua şi in alte localităţi din Republica Moldova.