CULTURĂ

FOTO. Casa de cultură din Molovata va găzdui din nou tradiţia şi identitatea românească, datorită sprijinului european

post-img

De azi înainte, evenimentele culturale inedite vor deveni o obişnuinţă pentru Molovata - un sat pitoresc, situat pe malul râului Nistru. Uniunea Europeană a finanţat renovarea Casei de cultură din localitate, în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Orchestra Naţională de Tineret a Moldovei (MNYO) împreună cu muzicieni din Tiraspol au interpretat  muzică clasică pe bacul de la Molovata, care leagă cele două maluri ale Nistrului. Potrivit dirijorului orchestrei, Adriano Marian, flashmobul face parte din turneul „La, La Play”, în cadrul căruia muzica clasică este interpretată în locurile în care nu a mai răsunat niciodată, astfel fiind evidenţiate subiecte sociale importante.   


 
Localnicii au întâmpinat muzicienii tradiţional cu pâine şi sare, şi i-au invitat la Casa de cultură, renovată recent cu sprijin financiar european în sumă de 172.800 de euro.
 
„Patrimoniul cultural comun este ceea ce uneşte ambele maluri ale râului Nistru. Uniunea Europeană sprijină şi va continua să sprijine iniţiativele care, în spiritul încrederii şi cooperării, apropie comunităţile de pe ambele maluri“, a afirmat Jarek Domanski, ofiţer de proiect în cadrul Delegaţiei UE în Republica Moldova.
 
„Acesta este unul din peste 80 de obiecte de infrastructură socială de pe ambele maluri ale Nistrului care au fost deja reconstruite prin intermediul acestui program. Experienţa noastră a demonstrat că oamenii de pe ambele maluri au aceleaşi interese şi probleme, iar când li se oferă posibilitatea de a colabora, ei se implică şi beneficiază de pe urma acestui lucru", a menţionat Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct al PNUD Moldova.


 
Lucrările de renovare a instituţiei au început în iunie 2016. Lucrările realizate au inclus: consolidarea acoperişului, renovarea faţadei, înlocuirea geamurilor, uşilor şi sistemelor inginereşti. Clădirea a fost dotată cu condiţii sanitare. Reţelele externe de apă şi canalizare, ajustarea sistemului de încălzire a fost asigurată de contribuţia locală – circa 10 mii de euro.
 
Casa de Cultură din Molovata este una din cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanţat de Uniunea Europeană „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanţilor autorităţilor locale, mediului de afaceri şi societăţii civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor şi îmbunătăţirii infrastructurii sociale.