CULTURĂ

Festivalul „Mioriţă Laie-Bucălaie”, organizat la Cimişlia

post-img

„Mioriţă Laie-Bucălaie” este genericul unui festival care se desfăşoară azi şi mâine, la Cimişlia. Evenimentul are scopul să promoveze îndeletnicirile, tradiţiile şi obiceiurile caracteristice regiunii de sud a ţării.

Agenda festivalului include o expoziţie-târg de oi şi capre, precum şi o conferinţă internaţională cu tema „Bunele practici de la noi”. În cadrul acesteia, crescători şi producători din regiune şi de peste hotare, oameni de ştiinţă vor discuta despre ultimele noutăţi în domeniu.

De asemenea, timp de două zile, la Cimişlia urmează să fie organizate competiţii sportive cu specific naţional, cum ar fi screlele, oina, tragerea otgonului, trânta. Participanţii se vor întrece la cea mai bună pocnitură din bici, la aruncatul sacului cu paie, cel mai puternic şuierat ş.a.

În cadrul festivalului vor avea loc concursuri culinare la cele mai bune specialităţi tradiţionale: brânză de oi şi de capre, pastramă, murături, mămăligă, fiertură, colaci, plăcinte, cârnaţi etc.

„Am decis să desfăşurăm acest festival pe parcursul a două zile, astfel încât toţi doritorii să reuşească să găsească informaţia sau produsul necesar. Programul pregătit este bun şi pentru adulţi şi pentru copii, dar mai ales pentru agricultori şi crescători de animale pentru care am organizat iarmaroace de tehnică şi unelte, material săditor, preparate fitotehnice ş.a. Toate acestea vor fi susţinute de dansuri şi concerte, prezentate de artişti autohtoni. Ne bucurăm că în acest an avem participanţi interesaţi din România, Ucraina ş.a.”, au precizat pentru MOLDPRES surse de la Primăria oraşului Cimişlia.

Festivalul „Mioriţă Laie-Bucălaie”, care în anul curent se află la a doua ediţie, este organizat de Federaţia Naţională a Crescătorilor de Ovine şi Caprine din R. Moldova, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, autorităţile locale.