CULTURĂ

Emilian Galaicu-Păun este nominalizat la Premiile Radio România Cultural

post-img

Emilian Galaicu-Păun este nominalizat la Premiile Radio România Cultural, secţiunea poezie, pentru volumul „A(II) Rh+eu / Apa.3D”, editura Cartier.

La aceeaşi categorie mai sunt nominalizaţi Angela Marcovici şi Dan Sociu. La secţiunea de proză este nominalizată Lavinia Branişte pentru volumul „Sonia ridică mâna” iar la teatru, printre alţii, regizoarea Gianina Cărbunariu şi actorul Marius Manole. La categoria muzică este nominalizată trupa „Robin and The Backstabbers”, pentru lansarea albumului alternativ, ”Vladivostock” , a treia parte a trilogiei, ”Bucovina overdrive”, alături de Filarmonica de Stat din Sibiu, pentru activitatea artistică foarte consistentă din 2019 şi Elena Mândru, pentru albumul ”Folkloric moods”, notează EuropaLiberă.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 30 martie 2020, în Bucureşti, la Teatrul Odeon.