CULTURĂ

Destinul zbuciumat al unei femei care a trăit în perioada ocupării Basarabiei de către sovietici, subiectul unui spectacol radiofonic din cadrul Reuniunii Teatrelor Româneşti la Chişinău

Destinul zbuciumat al unei femei care a trăit în perioada ocupării Basarabiei de către sovietici, a fost subiectul unui spectacol radiofonic din cadrul Reuniunii Teatrelor Româneşti la Chişinău. Scenariul a fost scris chiar de fiica principalei eroine.

Spectacolul "Catinca - copilul şi vâltoarea vieţii. Femeia şi pământul făgăduinţei" redă istoria unei femei puternice, dintr-un sat din nordul Basarabiei. Acţiunea are loc  în perioada care a marcat istoria României şi a Basarabiei: semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, ocuparea Basarabiei de către sovietici, retragerea autorităţilor române şi primul val al deportărilor.

 "23 de avioane sovietice pătrund până deasupra Chişinăului. E un fel de agresiune aeriană asupra României. Până pe 28 iunie, România trebuie să retrocedeze Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa către URSS este un ultimatum."

Catinca, cu un un copil de 3 ani în braţe, decide să se refugieze în România. Scenariul aparţine Raisei Radu, care e fiica eroului principal.  

RAISA RADU, autor: „În 1944 mama a plecat în refugiu şi ne-a însoţit până la gară, cu căruţa mămuca Lisaveta, bunica ei şi străbunica mea. Pentru că trenurile nu mergeau am ajuns la Bălţi. Nici de acolo nu mergeau şi bunica  a spus : "nu vă pot lăsa singure merg cu voi. " Şi ne-am încolonat în acea grămadă am traversat toată Moldova şi am ajuns în Dobrogea. "

Deşi a plecat din Basarabia când era doar un copil, autoarea memoriilor are emoţii pozitive de fiecare data când trece Prutul.

RAISA RADU, autor: „M-am întors într-o vizită în 1968, când se întorseseră binicii din partea mamei din Siberia şi am venit să-i văd. De atunci nu am mai fost şi iată după 77 de ani mă întorc în patria natală. Pentru mine Basarabia a fost un pământ al miraculosului, al legendei asta datorită mămucăi Lisaveta care-mi povestea foarte multe lucruri."

Spectacolul este o producţie a Teatrului Naţional – Radio România, realizată în colaborare cu Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău. Povestea Catincăi le-a trezit amintiri dureroase spectatorilor.

VIOREL POPESCU, spectator, Iaşi: „Este un subiect foarte interesant şi dureros, o remomorare a tragediei ocupaţiei Basarabiei din 1940 . Este un moment de mare spirit românesc. Bunicii mi-au dat prima lecţie de istorie şi de mic copil ştiu că Basarabia este străvechi pământ românesc."

VIRGILIU MĂRGINEANU, preşedintele Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova: „Este un subiect greu, dureros, complicat şi mă gândeam că este o bună găselniţă, o soluţie de a reada acest mesaj, a aduce în atenţie această temă prin intermediul teatrului radiofonic, doar aşa putem afla istoria. E o temă pe care pe mine personal mă interează şi s-ar putea să continuăm cu alte proiecte cinematografice.Să le folosim în viitorul nostru proiect de film. Aici, la Teatrul Naţional putem vedea spectacole deosebite, inedite ar fi păcat să ratăm acest eveniment."

În această seară, la Teatrul Naţional Mihai Eminescu va fi pus în scenă spectacolul "Nora" în regia lui Keresztes Attila. Un spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limba română.