Corupţia în viziunea tinerilor, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
Sursa foto:stiripozitive.eu Vizualizari:

Corupţia în viziunea tinerilor, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

Zeci de desene despre corupţia în viziunea tinerilor, vor fi expuse într-o expoziţie inedită la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Expoziţia de desen “Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini” va fi inaugurată mâine, 17 ianuarie 2018, ora 14:00, în incinta muzeului.

Muzeul va găzdui, în perioada 17 - 31 ianuarie 2018, cele mai bune lucrări participante la concursul de desen desfăşurat recent sub egida CNA, unde peste 120 de elevi şi studenţi ai instituţiilor de învăţământ cu profil de artă plastică din ţară s-au întrecut în ilustrarea celor 12 politici de asigurare a climatului de integritate instituţională: conflictul de interese, favoritismul, etica profesională a agenţilor publici etc. Desenele au fost evaluate de o comisie formată din reprezentanţi ai CNA, parteneri de dezvoltare şi mediul artistic, iar câştigătorii concursului au fost premiaţi cu câte o tabletă grafică, lucrările acestora fiind incluse în “Calendarul integrităţii – 2018”.

Expoziţia de desen "Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini" este inaugurată de Centrul Naţional Anticorupţie şi este parte a Campaniei de sensibilizare şi informare publică „Integritatea este Libertate", obiectivul căreia este cultivarea integrităţii şi climatului zero toleranţă la corupţie în Republica Moldova.

Similare