CULTURĂ

„Copilăria în Gulag”, expoziţie foto-documentară la Muzeul Naţional de Istorie

,,Copilăria în Gulag”, o expoziţie foto-documentară, a apărut în urma cercetărilor colective a evenimentelor şi victimelor regimului totalitar stalinist şi reflectă viaţa copiilor basarabeni condamnaţi la deportare, foamete, rusificare şi excizare forţată din propriile familii.

Expoziţia reuneşte circa 180 de imagini foto-documentare, însoţite de memorii şi documente de arhivă valorificate din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, Muzeului Ţinutului Edineţ, Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca, Arhiva INIS ProMemoria al USM, arhivele comunităţilor memoriei din localităţile Republicii Moldova şi, mai ales, din arhivele de familie ale victimelor regimului totalitar-comunist în RSS Moldovenească.

Expoziţia „Copilăria în Gulag” a fost realizată cu suportul Programului „The Development Cooperation and Democracy Promotion Programme” al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania şi este un omagiu adus tuturor copiilor care au trecut prin atrocităţile regimului totalitar-comunist din URSS.

Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei în parteneriat cu Ambasada Republicii Lituania în Republica Moldova.