Concurs de recital din lirica eminesciană pentru elevi din Chişinău 
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Concurs de recital din lirica eminesciană pentru elevi din Chişinău 

Elevii claselor a VII-a – a XI-a din municipiul Chişinău sunt invitaţi să participe la etapa municipală a concursului internaţional de recital din lirica eminesciană „La Putna”. Aceasta se va desfăşura pe 22 iunie la Centrul Academic „Mihai Eminescu”, începând cu ora 13.00, transmite IPN.

Direcţia generală educaţie, cultură, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău menţionează într-un comunicat de presă că doritorii se pot înregistra la adresa de e-mail: [email protected] până pe data de 20 iunie, indicând: numele/prenumele, instituţia, clasa şi poezia care o va recita.

Elevii care vor ocupa locurile I, II, III şi menţiunile I, II şi III vor beneficia de o excursie, în perioada 13 – 14 august, şi vor participa la festivitatea de premiere în cadrul Mănăstirii Putna, unde vor recita poezii din creaţia eminesciană la bustul poetului, împreună cu elevi din România şi Ucraina.

Concursul face parte din proiectul internaţional „Trasee eminesciene”, susţinut de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Mănăstirea Putna şi Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene. Partener local este Centrul Academic Internaţional Eminescu.

Similare