CULTURĂ

Conacul Manuc Bey din Hânceşti îşi va redeschide curând uşile

post-img

După câţiva ani de renovări, complexul istorico-arhitectural „Conacul Manuc Bey” din oraşul Hânceşti îşi va deschide uşile pentru turişti începând cu data de 18 aprilie.

Conacul, aflat la aproape 30 de kilometri depărtare de Chişinău, a fost reabilitat cu aproximativ 2,5 milioane de euro în cadrul proiectului „Dezvoltarea turismului transfrontalier prin promovarea Conacului Manuc Bey, Complexului Mortuar Elena Ioan Cuza şi a Muzeului Bleschiunov”, sub auspiciile Programului Operaţional Comun „România-Ucraina-Moldova 2007-2013”, scrie Ziarul Naţional.

Complexul renovat include nouă edificii - Conacul „Manuc-Bey", care are patru nivele, Clădirea Contesei, Castelul Vânătoresc, Casa Vechilului, Turnul de pază, Biserica armenească, fântâna arteziană, grajdurile şi trecerile subterane care încep din apropierea conacului şi se extind sub tot oraşul Hânceşti.

Restaurarea complexului a fost posibilă după ce au fost găsite schiţele originale ale proiectelor edificiilor, elaborate de arhitectul Bernardazzi. Acestea se aflau la Sankt Petersburg.

Conacul lui Manuc-Bey a fost construit la începutul secolului al XIX-lea de către diplomatul şi negustorul de origine armeană Manuc Bey Mirzaian. După Războiul ruso-turc din 1806-1812, Manuc-Bey Mirzaian a primit învoirea ţarului rus de a se stabili în una dintre localităţile Basarabiei şi acesta a ales Hânceştiul.