Două ateliere de lectură pentru copii au fost organizate astăzi în două localităţi din România şi Republica Moldova. Asociaţia OvidiuRo, în colaborare cu Biblioteca pentru Copiii "Ion Creangă" şi-a propus să marcheze în acest fel Ziua Limbii Române, dar şi să creeze un pod imaginar de cărţi care să conecteze cititorii de pe ambele maluri ale Prutului.
Primul atelier de lectură a început la ora 9 dimineaţă şi a avut loc la grădiniţa din localitatea Victoria, din judeţul Iaşi. Iar la ora 11, copiii din Sculeni, Ungheni, s-au strâns în curtea bibliotecii din localitate. Membrii Asociaţiei OvidiuRo, alături de reprezentanţii Bibliotecii Naţionale pentru Copiii "Ion Creangă", le-au citit celor mici "Cartea fără poveste", scrisă şi ilustrată de basarabeanca Carolina Rabei.
CAROLINA RABEI, autor şi ilustrator, "Cartea fără poveste": „Am scris şi ilustrat Cartea fără poveste cu mult drag şi ca orice scriitor, am pus şi o parte din copilăria mea trăită prin lecturi şi cărţi”.
MARIA GHEORGHIU, director, Asociaţia OvidiuRo: „Aşa am ales să sărbătorim noi Ziua Limbii Române, pentru că avem această comunitate de limbă şi ce altceva mai frumos este decât să le transmiţi această dragoste pentru limba noastră. Este foarte important să citim atât la grădiniţă, la bibliotecă, dar şi în familie”.
Organizatorii evenimentului de azi au încercat să creeze un pod imaginar de cărţi, conectându-i prin lectură pe cititorii din Republica Moldova şi România.
EUGENIA BEJAN, director, Biblioteca Naţională pentru Copii "Ion Creangă": „Nu putem avea cititori, dacă lu le oferim acces la cărţi de la cea mai fragedă vârstă. Primii care am făcut unirea suntem bibliotecarii, pedagogii, prin proiecte de impact”.
Cei mici încă învaţă să citească, dar ştiu bine cât de folositoare sunt cărţile în toate etapele vieţii.
„Care sunt poveştile tale preferate? Scufiţa Roşie, Motanul Încălţat, Şoricica Încrezută. Cum crezi tu, de ce e important să citim sau să ni se citească? Pentru ca să vorbim frumos cu oamenii. Care sunt poveştile tale preferate? Îmi place povestea despre fetiţa care se duce la bunica şi se întâlneşte cu lupu”.
Părinţii spun că încearcă să fie un exemplu pentru copiii lor cărora le insuflă dragostea faţă de carte.
„Îl învaţă multe lucruri frumoase, sper să-i placă să citească, pentru că am o bibliotecă foarte mare acasă. Citesc eu şi vreau să citească şi copiii mei. Le citesc poveşti înainte de culcare, chiar şi la prânz când se culcă. Cu cât mai mult le citim, cu atât e spre binelelor. Dacă ştii carte, ai parte. Oricum suntem în generaţia telefonului, dar povestea rămâne poveste, cartea rămâne carte”.
Datorită proiectului, în următoarele zile, 37.000 de exemplare din "Cartea fără poveste", vor ajunge în grădiniţele din România şi bibliotecile din Republica Moldova. În România, cărţile pentru educatoare vor fi distribuite cu sprijinul Ministerului Educaţiei, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. În Republica Moldova, cărţile vor fi repartizate cu sprijinul Bibliotecii Naţionale pentru Copii "Ion Creangă" din Chişinău prin intermediul bibliotecilor publice raionale, municipale sau orăşeneşti.