CULTURĂ

Ce piese se vor juca la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, în prima săptămână din luna aprilie

post-img

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău va prezenta, săptămâna viitoare, mai multe spectacole. Iată ce piese puteţi vedea la început de aprilie:

3 aprilie, miercuri, 18.30 „Şi focul aprins l-am ţinut...” versuri de L. Lari.

5 aprilie, vineri, 18.00 Aveţi ceva de declarat? Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi. Şi de a juca de dragul spectatorului fidel!

Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie şi forţă imaginativă. “Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposeşte pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm spectacolul.

6 aprilie, sâmbătă, 12.00 Teatrul Naţional “V.Alexandri”, Bălţi – „Prinţesa cea vrăjită” de St. Dvorski. Carnavalul nostru - cel de toate zilele, versiune scenică 2018 după opera lui I.L. Caragiale, îşi trimite măştile cu energia disperării în intersecţia ultimilor trei secole (XIX, XX, XXI); răspântie neliniştitoare unde totul se maculează, se degradează frenetic, cade în deriziune…Trădăm plângând, râdem trădând…

Această distribuţie de şoc a Carnavalului de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” trebuie să ne cuprindă pe toţi cu dăruire, măiestrie şi virtuozitate într-un fascinant delir… fără oprire… fără poticnire… fără împotrivire… fără scăpare… fără sfârşit… Desăvârşit!

7 aprilie, duminică, 18.00 „Steaua fără nume”  Într-un orăşel şters de provincie, profesorul Miroiu îşi împarte viaţa între cărţi şi stele. În aşteptarea unei rarităţi editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocneşte, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.