CULTURĂ

Cartea despre pogromul evreilor din Chişinău, semnată de basarabeanul Alexandru Bordian, a fost lansată

Despre pogromul evreilor din Chişinău, din anul 1903, se vorbeşte prea puţin astăzi. Această tragedie a fost, însă, readusă în atenţia publicului de cartea "Casa Inglezi", semnata de tânărul scriitor basarabean Alexandru Bordian. Opera, care îmbină date istorice dar si fapte de cruzime şi erotism, a fost recent lansată la Bucureşti şi urmează să apară, în curând, si pe rafturile librăriilor din Chişinău.

Ideea cărţii a apărut acum un deceniu, pe când Alexandru era student la Istorie. L-a tot urmărit acest episod dramatic al umanităţii până într-o zi, când a hotărât să îl aştearnă pe hârtie.
 
 Romanul "Casa Inglezi" a fost scris în 2 ani şi în 4 ţări diferite– Italia, Franţa, Spania şi Maroc. Tânărul scriitor recunoaşte că i-a luat ceva timp să ajungă la aceasta opera, care il împlineste.
 
Chiar dacă au trecut 115 ani de tragicul eveniment din Chişinău, când sute de evrei au fost răniţi şi omorâţi, această pagină neagră din istoria umanităţii este actuală şi astăzi, crede cu tărie Alexandru.

 "Casa Inglezi" este o carte complexă, cu un subiect aparent mai greu de digerat. Alexandru spune că nu şi-a dorit să devină un scriitor comercial, ci unul autentic şi memorabil.