CULTURĂ

„Capitala Tineretului 2019”, concurs pentru administraţiile publice locale

post-img

Concursul de selectare a „Capitalei Tineretului 2019” a fost lansat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. În competiţie se pot înscrie autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi din Republica Moldova, care prezintă un program ambiţios pentru implicarea şi dezvoltarea tinerilor. Excepţie constituie localităţile din municipiul Chişinău şi cele ce au deţinut statutul de „Capitală a Tineretului” la ultimele trei ediţii – 2016, 2017 şi 2018.

Programul ,,Capitala Tineretului” reprezintă o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune selectarea unei localităţi în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale autorităţii publice locale, ONG-urilor regionale şi naţionale, organizaţiilor internaţionale, scrie IPN.

Dosarul depus va conţine în mod obligatoriu: formularul de aplicare; declaraţia scrisă de susţinere financiară din partea autorităţii administraţiei publice locale pentru implementarea acţiunilor; acorduri de parteneriat şi actul prin care este desemnat coordonatorul local de Program. Dosarul poate fi depus pe suport de hârtie la sediul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării până pe 26 septembrie 2018.

Pentru autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I ce intenţionează să participe la concurs, în data de 14 august 2018 va fi organizată o sesiune de informare. 

Statutul de „Capitală a Tineretului” a fost câştigat în 2016 de către oraşul Ialoveni, 2017 –  Varniţa şi 2018 – Cahul.