CULTURĂ

A murit poetul Emil Brumaru

post-img

Poetul Emil Brumaru a murit, în seara zilei de 5 ianuarie, la vârsta de 80 de ani, a anunţat, pe blogul său, scriitorul Liviu Antonesei.

Emil Brumaru s-a născut la 1 ianuarie 1939, în comuna Bahmutea, judeţul Tighina, în prezent în Republica Moldova.

După ce a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi (1963), a profesat ca medic la Dolhasca, între anii 1963 şi 1975, după care s-a dedicat în exclusivitate scrisului.

A fost corector, redactor şi redactor-şef adjunct la revista ''Convorbiri literare'' din Iaşi (1983-1995). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1972, conform Dicţionarului General al Literaturii Române (Ed. Univers Enciclopedic, 2004), scrie Agerpres.

După debutul cu poezii în revista ''Luceafărul'' (1966), a publicat primele plachete de versuri în volum: ''Versuri'' şi ''Detectivul Arthur'' (1970), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. A colaborat la mai multe reviste literare: ''Luceafărul'', ''Amfiteatru'', ''Tribuna'', ''Cronica'', ''Echinox'', ''România literară'', unde a susţinut, din 1992, rubrica permanentă ''Cerşetorul de cafea''.

Printre volumele de versuri pe care le-a publicat se numără: ''Julien Ospitalierul'' (1974), ''Cântece naive'' (1976), ''Adio, Robinson Crusoe'' (1978), ''Ruina unui samovar'' (1983), ''Opera poetică'' (2 vol., 2003, 3 vol., 2006), antologie de autor, ''Fluturii din pandişpan'' (2003), ''Cerşetorul de cafea'' (2004), ''Submarinul erotic'' (2005), ''Infernala comedie'' (2005), ''Dumnezeu se uită la noi cu binoclul'' (2006), ''O brumă de paiete şi confetti'' (2007), volum de colecţie semnat împreună cu Şerban Foarţă, ''Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei...'' (2008), ''Opere I. Julien Ospitalierul'' (2009), ''Opere II. Submarinul erotic'' (2009), ''Rezervaţia de îngeri'' (2013) şi "Amintiri din rai" (2016).

A făcut parte din "grupul oniric", alături de Leonid Dimov, Dumitru Ţepeneag, Vintilă Ivănceanu, conform Dicţionarului General al Literaturii Române (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).

Printre distincţiile pe care le-a primit de-a lungul carierei, menţionăm: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut (1970), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1983), Premiul Inspectoratului de Cultură şi Culte, Călăraşi (1998), Premiul Naţional de Poezie ''Mihai Eminescu'' (2002), Premiul de Excelenţă la ediţia a XXVI-a a Festivalului ''George Bacovia'' (2005, pentru întreaga activitate scriitoricească), Premiul Fundaţiei "Flacăra" pentru Literatură (2005), Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române (2015), Premiul Naţional pentru Poezie "Lucian Blaga" (2018).