Covid 19

VIDEO. Pandemia de COVID- 19 şi problemele psihice generate de izolare şi teama de virus

post-img

Pandemia şi măsurile luate pentru limitarea răspândirii virusului afectează puternic psihicul oamenilor. 58 % dintre europeni au raportat probleme de acest gen. Este concluzia unei cercetări făcute de Institutul Elma, la comanda unei companii din industria farmaceutică. Specialiştii au intervievat 6000 de persoane din ţări puternic lovite de coronavirus precum Italia, Spania, Franţa şi Marea Britanie, potrivit stiriletvr.ro.



Frica de virus, dar şi izolarea i-au făcut pe mulţi dintre cei incluşi în studiul pan-european să aibă probleme cu somnul, lipsa de energie, să fie trişti sau să aibă atacuri de panică.

Sunt însă specialişti care spun că închiderea totală din primăvară nu a făcut altceva decât să amplifice multe dintre probleme deja existente.

Cea mai mare problemă o reprezintă izolarea.

Chiar dacă oraşele nu mai sunt închise, în România, sunt constant mii sau zeci de mii de oameni bolnavi de COVID 19 sau doar suspecţi care trebuie să stea departe de ceilalţi.

În SUA o cercetare a Centrului pentru Controlul Bolilor a evidenţiat că 41% dintre americani au raportat în această perioadă probleme psihice.