Covid 19

VIDEO.COVID-19 Noi măsuri în Europa. În Austria sunt interzise adunările cu mai mult de 12 persoane, Polonia transformă stadionul naţional în spital

post-img

Italia şi Austria au introdus noi restricţii pentru limitarea răspândirii Covid-19. Acestea vizează, între altele, limitarea adunărilor publice şi reducerea programului restaurantelor. Slovacia a aprobat planul privind testarea în masă a populaţiei. Iar Polonia transformă în spital stadionul naţional, potrivit stiriletvr.ro

Polonia ar putea ajunge săptămâna viitoare la 20.000 de noi cazuri de Covid-19 pe zi, dacă se menţine ritmul actual al infectărilor. Declaraţia a fost făcută de ministrul sănătăţii.

Guvernul se pregăteşte să dubleze salariile medicilor care luptă cu pandemia şi negociază cu directorii spitalelor private să primească pacienţi Covid. În plus, stadionul naţional din Varşovia se va transforma temporar în spital de campanie.

Şi autorităţile cehe ridică în regim de urgenţă un spital de campanie la Praga, cu 500 de paturi.

Un convoi militar a transportat peste 160 de tone de echipamente şi medicamente. Cehia înregistrează cea mai mare rată de infectare din Europa. Cu toate acestea, mii de oameni au manifestat violent împotriva restricţiilor impuse de guvern.

Şi Italia, care a trecut de 11.700 de cazuri zilnic, a anunţat noi restricţii. Elevii vor continua să meargă fizic la şcoală, iar programul va fi unul flexibil, a anunţat premierul Conte.

Primarii vor putea închide la 21.00 străzile şi pieţele unde se adună oameni. Accesul va fi permis celor care trebuie să ajungă acasă sau la locul unde desfăşoară afaceri.

Restaurantele se închid la miezul nopţii şi vor primi cel mult 6 persoane la o masă. Administraţia va lua măsuri ca funcţionarii să lucreze în special de la distanţă.

Austria a anunţat o dublare a numărului de infectări la fiecare 3 săptămâni şi trece la noi restricţii.

De vineri de la miezul nopţii, adunările în interior vor fi limitate la 6 persoane. În exterior, adunările vor fi limitate la maximum 12.

Oficialii de la Viena cred că următoarele luni reprezintă o provocare şi că mai este de aşteptat până la obţinerea unui vaccin.