Covid 19

Un nou laborator de testare COVID-19, deschis pentru locuitorii raionului Edineţ

post-img

Începând cu data de 24 ianuarie curent, locuitorii raioanelor Edineţ, Briceni, Ocniţa şi Donduşeni vor avea acces la un laborator performant pentru realizarea testelor PCR, în vederea depistării virusului COVID-19. Un nou Centru de testare COVID-19 a fost deschis astăzi, în cadrul laboratorului Centrului de Sănătate Publică din Edineţ. Proiectul a fost realizat în scopul extinderii capacităţilor de diagnostic la nivel raional.

Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavriliţa a menţionat importanţa sporirii capacităţii de testare pentru a menţine virusul sub control şi a limita extinderea pandemiei: „Mă bucur că se fac asemenea investiţii. Este important să deschidem cât mai multe laboratoare pentru ca toţi oamenii să aibă acces la servicii de calitate”. 

Laboratorul care prestează servicii pentru 16 instituţii medico-sanitare din Edineţ şi raioanele adiacente a fost dotat cu tehnică de calcul, frigidere, consumabile şi reactive pentru implementarea metodei PCR. Astfel, echipamentele în valoare totală de 95 mii de dolari SUA, vor asigura procesul de realizare a investigaţiilor, evidenţa şi stocarea bunurilor, inclusiv gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea de laborator. 

De asemenea, pentru asigurarea condiţiilor necesare funcţionării laboratorului, cu suportul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică au fost efectuate lucrările de reparaţie a încăperii, a sistemului de apeduct şi canalizare, în sumă de circa 2 milioane de lei.