Covid 19

Toate persoanele care intră în Grecia - obligate să completeze un formular special şi să prezinte un test COVID-19

post-img

Toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de ţara din care sosesc, această măsură fiind valabilă de marţi, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti (MAE), citat de Agerpres.

Obligaţia de a completa formularul PLF se aplică şi tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinaţie. Sunt exceptaţi de la această obligaţie turiştii care părăsesc Grecia ca urmare a finalizării sejurului.

De asemenea, precizează MAE, începând de miercuri, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de ţara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cei care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.