Covid 19

Studiu: Cele mai multe contaminări cu virusul SARS COV-2 se întâmplă în familie sau la reuniunile cu prietenii, dar şi în spaţiile neaerisite

post-img

Cele mai multe contaminări cu virusul SARS COV-2 se întâmplă în principal în familie, dar şi în spaţiile neaerisite. Concluzia apare într-un studiu realizat de Institutul Pasteur din Franţa. Pe lista locurilor cu risc de infectare se regăsesc reuniunile la care participă multe persoane, dar şi călătoriile în străinătate. Medicii ne recomandă să fim atenţi la activităţile sociale şi să nu renunţam la purtarea măştii de protecţie, relatează stiriletvr.ro


Relaxaţi şi binedispuşi în compania celor dragi, mulţi dintre noi uita că se pot infecta mult mai uşor cu coronavirus.

Dacă până acum ne temeam cel mai mult de o călătorie cu transportul în comun sau de un drum la piaţă, iată că acum Institutul Pasteur a a ajuns la concluzia că în familie sau la reuniunile cu prietenii s-au produs cele mai multe contaminări cu sars cov 2.

Sunt locurile în care se renunţă la purtarea măştii - gest pe care nu-l facem pe stradă sau la cumpărături.

Evitaţi şi încăperile aglomerate şi neaerisite. Sunt sursa a 80% dintre contaminările în afara locuinţei.

Mai puţin expuşi riscului de infectare sunt cei care lucrează de acasă. Numărul cazurilor de contaminare a scăzut cu 30 % faţă de cel înregistrat la persoanele care merg la birou. Copiii până în 11 ani nu sunt un pericol mare de infectare a părinţilor şi bunicilor, chiar dacă merg la şcoală sau la grădiniţă.

Pe lista locurilor mai puţin riscante de a lua coronavirus sunt şi magazinele, sălile de clasă sau saloanele de coafură, dar şi locurile publice în care se impune purtarea măştii. Regula nu se păstrează şi în cazul sălilor de sport interioare, barurilor şi restaurantelor, arată studiul.

Peste 77 de mii de persoane cu infecţie Sars Cov 2 acută au participat la studiul realizat de Institutul Pasteur din Franţa în perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021.

RISC DE INFECTARE CU SARS COV 2:

42 % între prieteni

39 % în mediul familiei extinse

15 % locul de muncă

RISC SCĂZUT DE INFECTARE CU SARS COV 2

- magazine

- săli de amfiteatru/clasă

- locaşuri de cult

- saloane de coafură

- mijloacele de transport în comun