În plină pandemie, Republica Moldova suferă şi din cauza deficitului de cadre medicale. Problema e mai veche iar Ministerul Sănătăţii nu oferă deocamdată o statistică clară. În ajutor medicilor pentru a lupta cu noul cronavirus vin studenţii de la Universitatea de Medicină. Tinerii se angajează în toate secţiile, inclusiv acolo unde sunt cei mai trataţi pacienţii în stare gravă. Luptă cot la cot cu doctorii pentru viaţa fiecărui om şi învaţă cele mai bune practici. Se bucură de succes şi se întristează la la fiecare pierdere.
Artemie Pelevaniuc este student în anul şase la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţeanu". De un an şi cinci luni lucrează cot la cot cu medicii în Secţia de Reanimare COVID Spitalului Clinic Republican din Chişinău.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „Când am intrat prima dată în reanimare a fost cam situaţia foarte gravă. Pacienţii nu era nici unul stabil dintre ei şi la un moment dat mi s-a părut că nu o să rezist. Nu mai ţin minte când a fost vre-un pat liber în secţie, dacă pacientul se externează într-o oră se internează alt pacient tot aşa de grav.”
Artemie are funcţie de asistent medical. Un lucru deloc uşor într-o secţie în care pacienţii luptă pentru viaţă.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „La fiecare oră noi monitorizăm pacienţii tensiunea, saturaţia, pulsul. Dacă sunt stabili începem indicaţiile de dimineaţă, în caz de urgenţă toţi ne aruncăm la ajutor la medic care tot este în gardă cu noi.”
În secţia de reanimare nu e timp de pauză. Ritmul este alert, iar condiţiile de protecţie sunt extrem de stricte.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „Este foarte greu să cădem şi în reanimare că ne împiedicăm în acest costum. În ochelari nu vezi aproape nimic. Câteodată merge aşa o picătură şi anume prin picătura asta tu vezi toată secţia. 3-4 măşti totul este aproape acoperit, acces de aer nu e şi se făcea rău a fost şi la mine aşa un caz când nu îmi ajungea aer.”
Tot în secţiile Covid munceşte şi studentul Cezar Roşca. A făcut practică la Spitalul de Boli Infecţioase şi pentru că mulţi colegi s-au îmbolnăvit, a fost nevoit să lucreze el mai mult. Şi aşa s-a şi angajat, din necesitatea de a suplimenta numărul de cadre medicale.
CEZAR ROŞCA, student USMF: „Mereu există un risc că pacientul se va agrava şi o să ajungă în reanimare şi de acolo e sub semnul întrebării dacă va mai reuşi să se întoarcă acasă şi cumva mereu există această singurătate a pacientului.”
Fiecare zi de muncă este o lecţie de viaţă. Emoţiile trăite în spital depăşesc orice teorie, iar asta îi călăşte.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „Cele mai mare emoţii au fost când persoane de vârsta părinţilor mei decedau fără ca să putem face ceva. Nu reacţionau la nici un tratament. Nu am putut să îi ajutăm aproape cu nimic, insufcienţă respiratorie.”
CEZAR ROŞCA, student USMF: „Pacient care m-a marcat a fost un pacient foarte tânăr care avea 28-30 de ani şi nu prezenta simtome vădite, ca în două zile să aibă nevoie de două concentratoare de oxigen şi ulterior să fie transferat.”
Tinerii studenţi s-au vaccinat şi îndeamnă oamenii să procedeze la fel pentru a-şi proteja sănătatea şi a reduce din presiunea pe sistemul medical. Ei spun că, doar aşa, vom reuşi să vindecăm şi să salvăm câţi mai mulţi pacienţi.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „Când am intrat prima dată în reanimare a fost cam situaţia foarte gravă. Pacienţii nu era nici unul stabil dintre ei şi la un moment dat mi s-a părut că nu o să rezist. Nu mai ţin minte când a fost vre-un pat liber în secţie, dacă pacientul se externează într-o oră se internează alt pacient tot aşa de grav.”
Artemie are funcţie de asistent medical. Un lucru deloc uşor într-o secţie în care pacienţii luptă pentru viaţă.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „La fiecare oră noi monitorizăm pacienţii tensiunea, saturaţia, pulsul. Dacă sunt stabili începem indicaţiile de dimineaţă, în caz de urgenţă toţi ne aruncăm la ajutor la medic care tot este în gardă cu noi.”
În secţia de reanimare nu e timp de pauză. Ritmul este alert, iar condiţiile de protecţie sunt extrem de stricte.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „Este foarte greu să cădem şi în reanimare că ne împiedicăm în acest costum. În ochelari nu vezi aproape nimic. Câteodată merge aşa o picătură şi anume prin picătura asta tu vezi toată secţia. 3-4 măşti totul este aproape acoperit, acces de aer nu e şi se făcea rău a fost şi la mine aşa un caz când nu îmi ajungea aer.”
Tot în secţiile Covid munceşte şi studentul Cezar Roşca. A făcut practică la Spitalul de Boli Infecţioase şi pentru că mulţi colegi s-au îmbolnăvit, a fost nevoit să lucreze el mai mult. Şi aşa s-a şi angajat, din necesitatea de a suplimenta numărul de cadre medicale.
CEZAR ROŞCA, student USMF: „Mereu există un risc că pacientul se va agrava şi o să ajungă în reanimare şi de acolo e sub semnul întrebării dacă va mai reuşi să se întoarcă acasă şi cumva mereu există această singurătate a pacientului.”
Fiecare zi de muncă este o lecţie de viaţă. Emoţiile trăite în spital depăşesc orice teorie, iar asta îi călăşte.
ARTEMIE PELEVANIUC, student USMF: „Cele mai mare emoţii au fost când persoane de vârsta părinţilor mei decedau fără ca să putem face ceva. Nu reacţionau la nici un tratament. Nu am putut să îi ajutăm aproape cu nimic, insufcienţă respiratorie.”
CEZAR ROŞCA, student USMF: „Pacient care m-a marcat a fost un pacient foarte tânăr care avea 28-30 de ani şi nu prezenta simtome vădite, ca în două zile să aibă nevoie de două concentratoare de oxigen şi ulterior să fie transferat.”
Tinerii studenţi s-au vaccinat şi îndeamnă oamenii să procedeze la fel pentru a-şi proteja sănătatea şi a reduce din presiunea pe sistemul medical. Ei spun că, doar aşa, vom reuşi să vindecăm şi să salvăm câţi mai mulţi pacienţi.
