Profesorul doctor Virgil Păunescu, şeful catedrei de Imunologie a Universităţii de Medicina şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, a anunţat, pe pagina de Facebook, că specialiştii de la Institutul OncoGen lucrează la vaccinul împotriva coronavirusului.
El precizează că acesta este doar pentru testarea în laborator şi că intenţionează să înceapă testările pe oameni.
Are însă nevoie de 3 milioane de euro ca să poată continua dezvoltarea, a declarat pentru Ştirile TVR profesorul Virgil Păunescu.
Îmi trebuie o luna jumate să verific în laborator cu celule că această tehnologie dă rezultate şi să stabilesc dozele. Eu acum am reactivi cam pentru 1000 de vaccinuri în teorie, în practică nu ştiu. După o lună jumate dacă rezultatele sunt bune trebuie să negociez cu Agenţia Medicamentului să îmi dea voie să testez cu oameni, pentru că acestă tehnologie nu se pretează la teste pe animale şi irosesc timp (...) Dacă ma ajută statul român să pun în funcţiune, foarte bine, dacă nu, peste o lună apelez la chinezi sau americani să o producă ei să o să facă ei testele de fază unu şi doi, a declarat profesorul Virgil Păunescu.