Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Profesorii, testaţi sau vaccinaţi împotriva COVID-19

Profesorii care refuză să se vaccineze anti-covid nu vor fi concediaţi, declară ministrul Educaţiei, Anatolie Topală. El atrage însă atenţia că angajaţii nevaccinaţi din instituţiile de învăţământ vor fi obligaţi să prezinte teste negative la coronavirus. Autorităţile îşi propun să atingă până pe întâi octombrie, o rată de vaccinare de 95 a sută a cadrelor didactice.

În cadrul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR MOLDOVA, ministrul educaţiei, Anatolie Topală a declarat că în pofida criticilor apărute în spaţiul public, decizia de a-i obliga pe profesorii nevaccinaţi să prezinte teste negative anti-covid, nu va fi anulată.  

ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educaţiei şi Cercetării: „În spaţiu şcolar profesorul este unul, dar elevii sunt în sală mai mulţi. Elevii nu au acces la vaccin fiindcă se aplică doar pentru maturi. De aceea, noi trebuie să securizăm acest spaţiu şcolar. Asta a fost ideea acestei prevederi. Şi e clar că persoana care se vaccinează, în primul rând se protejează pe ea. În plus, aici e vorba de protecţia drepturilor copilului. Cadrul didactic se duce, e în contact cu copiii.”

Şeful de la educaţie a dat de înţeles că această obligativitate va rămâne în vigoare, iar testele pentru depistarea coronavirusului nu vor fi achitate de stat, atât timp cât vaccinarea este gratuită. De altfel, cadrele didactice au fost printre primele categorii de populaţie care au avut acces la vaccinul anti-COVID.

ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educaţiei şi Cercetării: „Nu va fi niciun profesor dat afară doar că el va avea acces în instituţie prezentând un test. În afara de aceasta, niciun director de şcoală nu va interveni cu astfel de acţiune.”

De cealaltă parte, Primăria Chişinău promite alocarea a 3 milioane de lei pentru testarea profesorilor din municipiu. 93% dintre instituţiile de învăţământ din Republica Moldova funcţionează cu prezenţa fizică a elevilor în clase. Ministrul Educaţiei a dat asigurări că în toate instituţiile de învăţământ sunt respectate cerinţele de prevenire a infecţiei de COVID-19.

Este vorba despre păstrarea distanţei, aerisirea încăperilor şi dezinfectarea suprafeţelor. Purtarea măştii este obligatorie pentru profesori pe tot parcursul aflării în incinta instituţiilor, dar şi pentru elevi începând cu clasa a 6-a.  Aceeaşi regulă trebuie s-o respecte elevii din învăţământul profesional tehnic şi toţi studenţii.
Similare
RECOMANDĂRI