Covid 19

Primarul oraşului Sângerei, internat cu COVID-19, povesteşte de pe patul din spital despre calvarul prin care trece

Pandemia a demonstrat că sistemul de sănătate din Republica Moldova are nevoie de mari schimbări. Un semnal de alarmă a transmis pe facebook primarul oraşului Sângerei, care este internat cu COVID-19 şi povesteşte de pe patul din spital, despre calvarul prin care trece.

După 8 zile de tratament la domiciliu, Arcadie Covaliov a făcut pneumonie şi a fost internat urgent la Spitalul Republican "Timofei Moşneaga" din Chişinău.

„Dacă în primele zile nu fiecare secundă era scumpă, era sănătos aparent, cu simptome uşoare de covid. Dar când s-a dezvoltat pneumonia, fiecare secundă era scumpă”, a spus ARCADIE COVALIOV, primar oraşul Sângerei.

Acesta povesteşte că iniţial s-a tratat acasă şi chiar dacă a cheltuit mulţi bani pentru medicamente, boala a progresat, iar acum are nevoie de aparat de respiraţie artificială. Organismul său este foarte slăbit şi abia vorbeşte.

„Sunt la oxigen de sâmbătă, mă înăduş. Ceea ce am povestit eu mereu despre COVID şi am spus că e periculos , am luptat să purtăm masca şi se râdedau de mine.Că eu am purtat 10 luni masca. Este virusul COVID o spurcăciune mare imprevizibilă şi pe calea aceasta rog toată lumea care mă aude să aveţi grijă de sănătatea dumnevoastră”, a spus ARCADIE COVALIOV, primar oraşul Sângerei.

 Arcadie Covaliov spune că în cele cinci zile de când a fost internat, s-a convins că angajaţii sistemului de sănătate lucrează din răsputeri pentru a salva vieţile pacienţilor infectaţi cu Covid.

„Sistemul nostru îl cunoaştem este putred cu părere de rău, am ieşit şi pentru sistemul medical ca să îi susţin şi să spun că sunt chiar eroi, chiar la limită lucrează. În scafandrele acestea numai ochii frumoşi îi vezi”, a spus Arcadie Covaliov.

Primarul cheamă autorităţile să reformeze sistemul de sănătate şi să le creeze medicilor condiţiile necesare pentru tratarea pacienţilor. El l-a îndemnat şi pe noul preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, să se implice plenar în dezvoltarea unui sistem sanitar care să ofere servicii medicale de calitate.