Covid 19

Noul an şcolar a început cu restricţii pentru elevii din Soroca, unde a fost instituit Cod Roşu de alertă împotriva COVID-19

Au început noul an şcolar sub cod roşu de COVID-19. Vorbim despre elevii din şcolile din raionul Soroca unde au fost impuse din nou restricţii. În instiuţiile de învăţământ au acces doar elevii şi angajaţii. Purtarea măştilor de protecţie şi respectarea distanţei fizice sunt reguli obligatorii, dar deseori încălcate.

Elevii liceului Ion Creangă din oraşul Soroca nu au avut parte de ceremonia festivă de deschidere a noului an şcolar. Deşi oraşul este sub cod roşu de COVID-19, la intrarea în liceu, li se măsoară temperatura doar profesorilor, nu şi elevilor, care plus la asta, nu-şi îmbracă măştile în timpul lecţiilor. Administraţia instituţiei susţine totuşi că a luat cele mai importante măsuri pentru prevenirea răspândirii infecţiilor de Covid.

ANATOLIE IAVORSCHI, director, Liceul Teoretic "Ion Creangă": „Am deschis încă o clasă în plus şi am procurat în jur de 100 de bănci de o singură persoană pentru ca să asigurăm acea distanţă fizică de un metru între elevi. Am procurat toate materialele necesare, dezinfectanţi, detergenţi pentru a ne proteja împotriva acestei pandemii.”

Ministerul Sănătăţii a anunţat că obiectivul pe care vrea să-l atingă e vaccinarea a 95 la sută din profesori până pe întâi octombrie. Actualmente, 80% dintre cadrele didactice din raionul Soroca s-au vaccinat.

ELENA IZVOREAN,  şef adjunct, Direcţia Învăţământ, Soroca: „Două instituţii vor avea clase care vor învăţaîn două schimburi în rest vin la şcoală. Procentul vaccinării în şcoli este destul de înalt. Elevii şi cadrele didactice vor trebui să respecte distanţa socială, distanţa de un metru. Cadrele didactice trebuie să poarte măşti, şcolile sunt dotate şi au tot necesarul.”

În raionul Soroca învaţă peste 7 000 de elevi, 800 dintre ei au fost înregistraţi în clasa I.