Covid 19

MECC: Peste 200 de elevi şi aproape 300 de profesori, infectaţi cu COVID-19. Aproape patru mii de elevi se află în autoizolare

post-img

Conform ultimelor date actualizate prezentate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, la data de 4 noiembrie, şase instituţii de învăţământ din R. Moldova activează la distanţă din cauza carantinei ca şi în cazul a 152 de clase. Numărul elevilor testaţi pozitiv cu COVID-19 este de 203, iar 3967 de elevi au fost plasaţi în regim de autoizolare.

283 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus şi 233 se află în izolare. Din personalul nedidactic şi auxiliar au fost infectate cu noul virus 67 de persoane, iar alte 71 se află în autoizolare.
 
Din numărul total de 1398 de instituţii de educaţie timpurie, şi-au reluat activitatea la decizia fondatorului 1302 instituţii de învăţământ. În prezent, şapte instituţii şi 27 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmaţi pozitiv cu virusul COVID-19 sunt şapte, iar alţi 851 de copii se află în autoizolare. 81 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, în autoizolare se află 88 de cadre didactice. Din personalul nedidactic şi auxiliar au fost infectate cu noul virus 35 de persoane, iar alte 104 se află în autoizolare.