Covid 19

Israel prelungeşte carantina generală. Testul PCR negativ - obligatoriu pentru intrarea în ţară. Precizările Ambasadei Republicii Moldova

post-img

Guvernul Statului Israel a decis prelungirea carantinei generale, în conformitate cu normele detaliate în vigoare, pentru încă 10 zile până duminică la miezul nopţii, 31 ianuarie 2021. Despre acest lucru anunţă Ambasada R. Moldova în Israel.

Totodată, potrivit misiunii diplomatice, a fost luată decizia potrivit căreia cetăţenii care doresc să intre în Statul Israel trebuie să prezinte companiei aeriene un certificat de test PCR negativ pentru coronavirus, efectuat cu 72 de ore înainte de plecare sau, alternativ, un certificat de vaccinare sau privind tratarea de coronavirus, eliberat de către Ministerul Sănătăţii din ţara respectivă.

"Această procedură se va aplica pasagerilor ce sosesc în Israel şi care s-au aflat în afara ţării mai mult de 72 de ore, cu excepţia permiselor speciale, care vor fi aprobate individual, precum şi membrilor echipajului aeronavelor care sosesc în Israel pentru o durată mai mare de 72 de ore.  Această decizie va intra în vigoare la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă 23 ianuarie 2021", anunţă misunea diplomatică.