În câteva zile, în Republica Moldova va începe vaccinarea anti-covid cu a treia doză. Ministerul Sănătăţii a aprobat imunizarea, cu doza booster, a persoanelor care au făcut rapelul cu cel puţin jumătate de an în urmă. Ministerul a luat decizia la solicitarea Federaţiei Sindicale a Medicilor din Republica Moldova.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a confirmat că, după consultări cu experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, autorităţile de la Chişinău au hotărât să dea undă verde pentru vaccinarea populaţiei cu a treia doză.
NINEL REVENCO, coordonatorul campaniei de vaccinare: „Recomandăm a treia doză sau doza poster la acele persoane care sunt cu vârsta mai mare de 18 ani şi au făcut vaccinarea cel puţin şase luni în urmă. În cateva zile vom începe vaccinarea”.
Vaccinarea anticovid cu a treia doză a fost solicitată şi de membrii Federaţiei Sindicale a Medicilor. Ei au semnalat că noul val al pandemiei provoacă zilnic tot mai multe infectări şi decese, inclusiv în rândul angajaţilor din sistemul medical.
AUREL POPOVICI, preşedinte, Federaţia Sindicală Sănătate: „Zilele acestea suntem în perioada în care eu expirat cele şase luni de când colegii noştri au fost vaccinaţi cu primele doze şi din studiile făcute s-a văzut că o protecţie majoră durează şase luni, iar în ultima perioadă de reieşind din sesizările colegilor noştri, am observat că a început să crească brusc infectările în rânduş lucrătorilor medicali, asta ne-a pus în gardă”.
NINA BRANIŞTE, medic: „Cum se începe vaccinarea mă voi vaccina cu a treia doza. Dacă lucrăm în secţia covid, nu putem lucra fără vaccinare, asta ne-a salvat. Lucrăm mult dar nu am suportat infecţia”.
În mai multe ţări din Uniunea Europeană ,precum Franţa, Germania, Belgia, sau România, vaccinarea cu a treia doză este în plin proces. Există date ştiinţifice extrem de solide prin care se confirmă că, după aproape 6 luni, persoanele din grupele de risc pot să beneficieze de avantajele celei de-a treia doze. Aceasta practic îmbunătăţeşte şi împrospătează imunitatea câştigată prin vaccinarea administrată iniţial.
Vaccinarea cu a treia doză se face DOAR cu un vaccin de tip ARN Mesager - Pfizer BioNTech sau Moderna. Dacă ne-am vaccinat la început cu AstraZeneca, care nu este produs printr-o tehnologie ARN Mesager, ne vom vaccina cu a treia doză alegând unul dintre cele două cu tehnologia ARN Mesager – Pfizer sau Moderna.