Covid 19

Franţa ridică din restricţiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a paşaportului de vaccinare

post-img

Începând din 2 februarie, Franţa va începe să elimine din măsurile menite să lupte împotriva pandemiei de COVID-19, printre care se numără şi purtarea măştii în exterior impusă în anumite zone, a anunţat joi premierul Jean Castex.

La nouă zile după intrarea în vigoare pe 24 ianuarie a paşaportului de vaccinare, limitările de prezenţă în locurile publice vor fi eliminate, iar telemunca va fi doar „recomandată”, a precizat Castex, potrivit AFP, citată de digi24.ro

Paşaportul de vaccinare, care va înlocui paşaportul sanitar pentru persoanele de peste 16 ani, va fi necesar pentru accesul la activităţi de timp liber, în restaurante, la târguri, seminarii, în transportul public interregional.

Intrarea în vigoare a paşaportului de vaccinare, care, potrivit lui Castex, ar urma să permită 'ridicarea majorităţii restricţiilor impuse', va depinde de decizia pe care o va lua vineri Consiliul constituţional, sesizat de deputaţi şi senatori din opoziţie.

Din 16 februarie, cluburile se vor putea redeschide, vor putea avea loc concerte, se va permite consumaţia în baruri, pe stadioane, în săli de cinema sau mijloace de transport.

În ce priveşte şcolile, prim-ministrul are în vedere o relaxare a protocoalelor sanitare la revenirea din vacanţa din februarie, sau cel târziu pe 7 martie în anumite regiuni.

În paralel, guvernul a anunţat începerea administrării dozei booster, care nu va fi însă obligatorie, pentru adolescenţii între 12 şi 17 ani.