Covid 19

De la 1 martie cetăţenii ucraineni se pot înscrie la o vaccinare anti-Covid-19 gratuită

post-img

Potrivit medicului şef sanitar de stat, adjunctul ministrului sănătăţii al Ucrainei, Viktor Leaşko, după 1 martie, cetăţenii ucraineni se pot înscrie pentru obţinerea unei imunizări anti Covid-19 gratuite.

„Dorim să începem înregistrările de la 1 martie, deoarece începând din această zi vom şti exact volumul de vaccinuri livrate în decurs de o lună”, a declarat el, potrivit bucpress.eu.

Potrivit lui, pentru vaccinarea gratuită se pot înscrie cetăţenii care nu fac parte din grupurile prioritare care urmează să fie vaccinate. În timpul înregistrării, cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani vor fi incluşi pe lista de aşteptare, iar cetăţenilor de peste 60 de ani li se va atribui un timp şi un loc de vaccinare.

Totodată, medicul şef sanitar de stat a adăugat că întregistarea pentru vaccinare gratuită se poate face în trei moduri: pe site-ul special de vaccinare, care urmează să fie elaborat în viitorul apropiat, prin înscrierea electronică la medicul de familie precum şi prin telefonul de conctact al centrului.