Covid 19

COVID-19 România: Aproape 10.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

post-img

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.785 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.185 mai mult decât în ziua anterioară. 1.153 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Încă două judeţe intră în scenariul roşu, este vorba de judeţele Braşov şi Ilfov.

În total, până astăzi, 13 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.875.887 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 17.118 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.771.333 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 559 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 59.150 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.01.2022 (10:00) – 13.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 36 de decese (19 bărbaţi şi 17 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Mureş, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiş, Vâlcea.

Dintre cele 36 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 36 de pacienţi decedaţi, 34 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. Cei 2 pacienţi vaccinaţi aveau vârste peste 80 ani. Pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Bihor şi Covasna, unul în luna octombrie 2021 şi unul în luna decembrie 2021.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.272, cu 209 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 441 de persoane, cu 24 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 441 pacienţi internaţi la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 203 sunt minori, 194 fiind internaţi în secţii, cu 34 mai mult decât în ziua anterioară şi 9 la ATI, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.268.189 teste RT-PCR şi 6.481.284 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.583 de teste RT-PCR (10.770 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.813 la cerere) şi 43.131 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.067 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.284 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.361 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 372 de persoane.