Covid 19

COVID-19: Majoritatea activităţilor Parlamentului European se vor desfăşura la distanţă şi în noiembrie

post-img

Din motive de siguranţă sanitară şi pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 în Uniunea Europeană, preşedintele Legislativului European menţionează că Parlamentul European îşi va desfăşura sesiunile plenare online şi şi-a anulat majoritatea întâlnirilor în persoană până la finalul lunii noiembrie pentru a reduce răspândirea noului coronavirus.

”Numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească în multe state membre şi autorităţile naţionale iau măsuri suplimentare pentru a limita răspândirea virusului. Întâlnirile organismelor de conducere, şedinţele plenare, reuniunile ordinare şi extraordinare ale comisiilor şi grupurilor politice vor avea loc de la distanţă, fără prezenţa fizică a altor persoane decât preşedintele şi personalul indispensabil ale secretariatului şi sprijinului tehnic”, indică o notă internp emisă de David Sassoli, relatează Agerpres.

Vor fi permise întâlnirile cu prezenţa fizică a participanţilor doar într-un număr mic de situaţii, precum reuniunile tripartite cu uşile închise între Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul UE pe subiecte importante, precum bugetul multianual al UE şi fondul de redresare post-coronavirus.