Covid 19

Coronavirus România. Un nou bilanţ îngrijorător. Numărul cazurilor noi de coronavirus rămâne la nivelul din starea de urgenţă

post-img

În ultimele 24 de ore au fost raportate 411 cazuri de infectare cu coronavirus. Astfel, bilanţul îmbolnăvirilor rămâne unul ridicat, după ce joi au fost 468 de cazuri noi, cel mai mare număr din ultimele două luni.

Până astăzi, 26 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.697 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.181 au fost declarate vindecate şi externate. 1.579 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat, scrie Digi24.

În intervalul 25.06.2020 (10:00) – 26.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbaţi şi 7 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Botoşani, Brăila, Braşov, Constanţa, Gorj, Ilfov şi Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 411 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 186 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.121 de persoane. Alte 73.992 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 675.382 de teste.