Covid 19

Coronavirus România. Peste 3000 de infectări şi peste 100 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore

post-img

Până astăzi, 14 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 559.587 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 460.780 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 387 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 13.494 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
 
În intervalul 13.12.2020 (10:00) – 14.12.2020 (10:00) au fost raportate 109 decese (60 bărbaţi şi 49 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
 
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 23 decese la categoria de peste 80 de ani.
 
104 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 5 pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi.
 
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.379. Dintre acestea, 1.289 sunt internate la ATI. 
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.436.130  teste. Dintre acestea, 8.059 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.250 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.809 la cerere.
 
Pe teritoriul României, 42.741 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.222 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 65.168 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 137 de persoane.