Covid 19

Copiii din Republica Moldova, care au împlinit 12 ani, se vor putea vaccina împotriva COVID-19

Copiii din Republica Moldova, care au împlinit 12 ani, se vor putea vaccina împotriva COVID-19. Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a anunţat că vaccinarea celor din această categorie de vârstă este o recomandare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Un ordin, în acest sens, urmează să fie aprobat de Ministerul Sănătăţii.

Comitetul Naţional de Experţi în domeniul Imunizării a decis că adolescenţi care au împlinit 12 ani pot fi vaccinaţi pentru a fi protejaţi de infectarea cu noul coronavirus. Recomandarea a fost făcută Ministerului Sănătăţii care urmează să ia o decizie.

VEACESLAB GUŢU, epidemiolog ANSP: „Există tot mai multe cazuri de îmbolnăvire şi în rândul copiilor. Dacă anterior aceştia făceau o formă uşoară de boală, acum copii deja dezvoltă şi o stare gravă de COVID-19. În primul rând. Şi în al doilea rând vaccinarea copiilor este importantă deoarece ei reprezintă o sursă de infecţie”.

Vaccinarea copiilor se va face doar după semnarea de către părinţi a unui acord. Prioritate vor avea tinerii cu boli cronice.

VEACESLAV GUŢU, epidemiolog ANSP: „În primul rând persoanele care au comorbidităţi sunt cele mai expuse riscului în momentul infectării de a dezvolta careva complicaţii şi chiar de a ajunge până la deces de aceea prioritar se vaccinează ei pentru a fi protejaţi şi deja vor fi vaccinaţi şi copii care doresc”.

În Republica Moldova este permisă imunizarea persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Până acum, peste 700 de minori, de 16 şi 17 ani, au fost vaccinaţi cu o doză şi 478 de minori au fost imunizaţi complet cu vaccinul produs de Pfizer. Medicii de familie spun că imediat după ce vor primi instrucţiuni de la Ministerul Sănătăţii, vor face lista copiilor care se pot vaccina.

MARIANA FRUNZA, medic de familie, AMT Buiucani: „Noi la nimeni nu am refuzat cine a vrut ed la 16 nai cu Pfizer, copii după aceasta s-au întors la rapel. Mai ales mulţi copii care au plecat din ţară care au mers la studii peste hotare, chiar şi părinţii îşi făceau griji. Nu numai ca să plece, dar ca sp fie şi protejaţi, să nu se îmbolnăvească”.

Procesul de imunizare ar urma să înceapă, în scurt timp, după data de 9 septembrie, când va fi disponibil un lot de 50 de mii de doze Pfizer, achiziţionate de Guvern. Vaccinurile fac parte din cele 700 de mii de doze Pfizer achiziţionate de Ministerul Sănătăţii.