Comisia Europeană va asigura accesul la 500.000 de cure de tratament cu Remdesivir pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 din UE
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Comisia Europeană va asigura accesul la 500.000 de cure de tratament cu Remdesivir pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 din UE

Comisia Europeană a semnat astăzi, 8 octombrie, un contract cadru de achiziţii comune cu compania farmaceutică Gilead pentru furnizarea a până la 500.000 de cure de tratament cu Remdesivir, se arată în comunicatul oficial al Executivului European.

La achiziţia comună participă toate statele membre al Uniunii Europene, dar şi Marea Britanie, precum şi Albania, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina, potrivit caleaeuropeana.ro.

Potrivit Comisiei Europene, toate ţările participante îşi pot pune acum ordinele de a procura direct Veklury/Remdesivir. Remdesivir este în acest moment singurul medicament cu autorizaţie condiţionată de introducere pe piaţă în UE pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19 care necesită tratament cu oxigen.

„Astăzi asigurăm accesul la Remdesivir pentru tratamentul a până la 500.000 de pacienţi care au nevoie. Nu întrerupem eforturile noastre de a ne asigura că sunt disponibile terapii sigure şi eficiente împotriva COVID-19. Prin achiziţiile comune ale UE, împuternicim ţările din întreaga Europă să îşi unească forţele şi să aibă acces la echipamente şi medicamente vitale. Suntem întotdeauna mai puternici împreună şi aceasta este solidaritatea europeană în acţiunea împotriva COVID-19”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

Semnarea acestui contract-cadru de achiziţii comune a fost precedat de contractul Comisiei cu Gilead pentru a asigura 33.380 de cure de tratament cu Remdesivir, care au fost distribuite în UE şi Marea Britanie din august. Acest contract a fost finanţat din Instrumentul de sprijin pentru situaţii de urgenţă (ESI) al Comisiei, în valoare totală de 70 de milioane de euro.

Similare
RECOMANDĂRI