Covid 19

Comisia Europeană încurajează şi facilitează tratamentul transfrontalier al pacienţilor şi desfăşurarea de personal medical în alte state membre

post-img

Pandemia de coronavirus supune sistemele de sănătate din întreaga UE unei presiuni tot mai mari şi fără precedent. Pentru a sprijini şi a încuraja cooperarea transfrontalieră în domeniul asistenţei medicale între autorităţile naţionale, regionale şi locale, Comisia a emis astăzi orientări practice pentru statele membre.

Cooperarea transfrontalieră poate contribui la reducerea presiunii asupra spitalelor suprasolicitate, prin transferul de pacienţi care suferă de coronavirus la tratament în statele membre în care sunt disponibile locuri în spitale. Comisia va sprijini, de asemenea, statele membre sau organizaţiile neguvernamentale să trimită echipe calificate de personal medical pentru a oferi asistenţă la nivel transfrontalier.

Vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis  Schinas,  a declarat: „Unitatea şi solidaritatea la nivelul UE sunt vitale în lupta împotriva coronavirusului. Cooperarea transfrontalieră poate face diferenţa în ceea ce priveşte salvarea de vieţi, reducând presiunea asupra structurilor de asistenţă medicală suprasolicitate din statele membre. Confruntaţi cu cea mai mare criză a ultimelor generaţii, nu vom lăsa niciun element nevalorificat în răspunsul nostru colectiv.”

Comisara Stella  Kyriakides, responsabilă cu sănătatea şi siguranţa alimentară, a declarat: „ Putem depăşi criza coronavirusului doar împreună. Cooperarea dintre statele membre este esenţială şi salvează vieţi. Solidaritatea UE a fost tangibilă în ultimele săptămâni: sunt state membre care tratează pacienţi din ţările învecinate chiar dacă sunt ele însele suprasolicitate. Acesta înseamnă UE cu tot ceea ce are ea mai bun, iar prin orientările noastre de astăzi dorim să încurajăm tratarea transfrontalieră a mai multor pacienţi şi desfăşurarea de mai mult personal medical din ţările UE cu o capacitate suplimentară în locurile unde este cea mai mare nevoie de acesta. Solidaritatea salvează vieţi.”

Orientările de astăzi definesc o abordare mai coordonată a cooperării transfrontaliere în domeniul asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea, prevăd sprijin şi asistenţă suplimentare furnizate de Comisie autorităţilor sanitare din statele membre, în special prin:

  • coordonarea cererilor de asistenţă medicală transfrontalieră prin intermediul Comitetului pentru securitate sanitară, prezidat de Comisie, şi al sistemului UE de alertă precoce şi răspuns rapid. Obiectul unor asemenea cereri l-ar putea face, de exemplu, locuri în centrele de terapie intensivă, tratamentul şi transferul pacienţilor sau al echipelor calificate de personal medical. Comisia va monitoriza îndeaproape aceste cereri şi asistenţa disponibilă în statele membre.
  • sprijinirea autorităţilor sanitare care solicită asistenţă prin intermediul mecanismului UE de protecţie civilă. Mecanismul îi permite Comisiei să coordoneze şi să cofinanţeze transportul transfrontalier de urgenţă al pacienţilor şi al echipelor calificate de personal medical.
  • stabilirea unor modalităţi referitoare la mobilitatea transfrontalieră a pacienţilor şi clarificarea măsurilor care trebuie luate pentru rambursarea costurilor medicale ale tratamentul transfrontalier în conformitate cu Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială.
  • încurajarea desfăşurării de echipe calificate de personal medical la nivel transfrontalier. De asemenea, Comisia încurajează autorităţile locale, regionale şi naţionale din domeniul sănătăţii să utilizeze acordurile bilaterale şi regionale existente­ şi să clarifice recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale medicale.
  • operarea unui sistem de sprijin pentru managementul clinic, pentru a sprijini profesioniştii din domeniul sănătăţii să facă schimb de cunoştinţe şi de expertiză. Sistemul pune la dispoziţie o platformă pentru conferinţe web care le permite clinicienilor să facă schimb de cunoştinţe, să discute şi să partajeze cazuri clinice în întreaga UE. *

În plus, în ceea ce priveşte asistenţa financiară pentru cooperarea transfrontalieră în domeniul asistenţei medicale, Comisia a extins şi Fondul de Solidaritate, pentru a acoperi urgenţele din domeniul sănătăţii publice. Mai mult, cheltuielile în materie de sănătate sunt eligibile pentru finanţare din fonduri structurale şi s-a prevăzut deja o mai mare flexibilitate cu privire la transferul de fonduri ca parte a răspunsului economic coordonat la epidemia de coronavirus. Nu în ultimul rând, un sprijin suplimentar va fi disponibil şi prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgenţă (ESI), prezentat ieri.