Circa 60 % dintre angajaţii SIS au primit doza booster de vaccin împotriva COVID-19. Potrivit instituţiei, rata de vaccinare în rândul ofiţerilor de informaţii şi persoanelor eligibile deservite de către Direcţia medicală a SIS este în continuă creştere.
Ofiţerii de informaţii consideră că vaccinarea rămâne unica soluţie eficientă şi sigură pentru a ţine sub control situaţia epidemiologică din R. Moldova, iar prin administrarea dozei booster va creşte nivelul de protecţie împotriva noilor tulpini şi a formelor severe ale acestei boli.
În următoarele două săptămâni programului de vaccinare desfăşurat de către Direcţia medicală a SIS se vor alătura membrii familiilor ofiţerilor de informaţii, precum şi alte persoane care se află la evidenţă în cadrul acestei instituţii medicale.
SIS îndeamnă cetăţenii Republicii Moldova să se implice şi să susţină activ campania de vaccinare şi să-şi administreze doza booster în perioada indicată de cadrele medicale.