Covid 19

Cele mai răspândite mituri despre pericolul vaccinului anti-COVID, demontate de oamenii de ştiinţă.

post-img

Vestea dezvoltării unor vaccinuri cu eficienţă de peste 90% împotriva virusului SARS-CoV-2 a adus nu numai o rază de speranţă privind sfârşitul pandemiei, ci şi noi îngrijorări privind efecte adverse, conspiraţii mondiale sau teama de a fi inoculaţi cu substanţe care ne vor modifica structura biologică. Mai mulţi oameni de ştiinţă consultaţi de BBC demontează cele mai răspândite zvonuri şi conspiraţii legate de vaccinurile anti-COVID.

Cercetătorii cu care au discutat jurnaliştii BBC au analizat cele mai răspândite temeri despre vaccinuri, de la injectarea de microcipuri, până la remodelarea structurii ADN.

Vaccinul şi modificarea structurii ADN 

Una din fricile generate de vaccinul anti-COVID este că va modifica ADN-ul indivizilor vaccinaţi. Trei oameni de ştiinţă independenţi consultaţi de BBC au respins această ipoteză.

Unele dintre vaccinurile dezvoltate pentru combaterea coronavirului, cum sunt cele dezvoltate de Pfizer - BioNTech sau Moderna, folosesc fragmente de material genetic de la virusul SARS-CoV-2, aşa-numitul mesager ARN.

„Injectarea de ARN nu afectează deloc ADN-ul celulei umane”, a declarat prof. Jeffrey Almond de la Universitatea Oxford.

Acest tip de vaccin transmite corpului instrucţiuni să producă o proteină care este prezentă pe suprafaţa coronavirusului. Sistemul imunitar învaţă apoi să o recunoască şi să producă anticorpi împotriva proteinei.

Nu este pentru prima dată când apar aceste temeri că un vaccin va modifica ADN-ul persoanei. Oamenii se plâng că tehnologia vaccinurilor pe bază de mesager ARN nu a mai fost testată şi aprobată până acum.

Acest lucru este adevărat, însă în ultimii ani s-au făcut mai multe studii privind folosirea vaccinurilor pe bază de mRNA. De la începutul pandemiei, acest vaccin a fost testat pe zeci de mii de persoane şi a trecut prin procese riguroase de aprobare, arată cercetătorii consultaţi de BBC. Mai mult, monitorizarea celor inoculaţi va continua şi după ce vaccinul va fi aprobat pentru utilizare.

Microcipurile lui Bill Gates

Una din teoriile conspiraţiei vehiculate pretinde că pandemia este pretextul unui plan secret de a implanta microcipuri prin care oamenii să fie urmăriţi şi că în spate se află Bill Gates, fondatorul Microsoft.

Fundaţia Bill şi Melinda Gates a respins această teorie, arată BBC.

Zvonurile au început să se înmulţească în luna martie, când Bill Gates a declarat într-un interviu că, în viitor, „vom avea un fel de certificate digitale” care vor fi folosite pentru a ţine evidenţa cui s-a vindecat, cine a fost testat, cine a fost vaccinat. El nu a făcut însă nicio referire la microcipuri. 

Unul dintre cele mai citate articole apărute după acest interviu a avut titlul: „Bill Gates va folosi implanturi cu microcipuri în lupta împotriva coronavirusului”. Articolul făcea referire la un studiu finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates privind o tehnologie prin care istoricul vaccinării unei persoane ar putea fi stocat într-o cerneală specială, care ar fi administrată odată cu o injecţie.

Tehnologia nu este un microcip, ci mai degrabă un „tatuaj invizibil”. Ea nu a apărut încă, nu va permite localizarea oamenilor şi nu va stoca informaţiile personale ale purtătorilor, a declarat Ana Jaklenec, om de ştiinţă care a luat parte la studiu.

Aceasta nu este singura conspiraţie pusă în cârca lui Bill Gates. În ciuda lipsei oricăror dovezi, un sondaj realizat în luna mai pe 1.640 de persoane a arătat că 28% dintre americani cred că Bill Gates vrea să folosească vaccinul pentru a implanta microcipuri oamenilor.

Vaccin cu ţesut de la fetuşi

O altă teorie susţine că vaccinul conţine ţesut din plămânii unui fetus avortat. Şi aceasta este falsă.

„Nu se folosesc celule de la fetuşi în niciun vaccin produs”, a declarat dr. Michael Head de la Universitatea din Southampton.

Un video postat pe una dintre cele mai urmărite pagini de Facebook ale antivacciniştilor face trimitere la un studiu care, susţine naratorul, arată din ce este compus vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford. Dar interpretarea naratorului este greşită - studiul în cauză vorbeşte despre cum se comportă vaccinul când este inoculat în celule umane în laborator. 

Confuzia poate apărea pentru că în timpul procesului de creare a unui vaccin este o fază în care se folosesc celule crescute în laborator, celule provenite din celule embrionare care altfel ar fi fost distruse. Tehnica a fost dezvoltată în anii 1960 şi niciun fetus nu a fost avortat pentru a folosi acestui studiu. 

Multe vaccinuri sunt dezvoltate astfel, arată dr. David Matthews de la Universitatea din Bristol, adăugând că orice urmă de celulă este îndepărtată în urma unui proces foarte minuţios, la „standarde extrem de ridicate”.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au declarat că au lucrat cu celule clonate, iar aceste celule „nu sunt celule de la fetuşi avortaţi”. 

Celulele lucrează ca o uzină care produce o formă foarte slăbită a virusului, care a fost adaptată să funcţioneze ca vaccin. Dar chiar dacă virusul slăbit este creat folosind celule clonate, materialul celular este îndepărtat când virusul este purificat şi nu se foloseşte în vaccin.

Mitul fals al vindecării

Un alt argument împotriva vaccinului este acela că la ce foloseşte, din moment ce rata de mortalitate provocată de coronavirus este atât de mică.

O memă foarte răspândită pe reţelele sociale susţine că rata de vindecare dup COVID este 99,97% şi că e mai sigur să faci boala decât vaccinul.

În primul rând, procentajul nu este corect. Aproximativ 99% din oamenii care se îmbolnăvesc de COVID supravieţuiesc, arată Jason Oke, statistician la Universitatea Oxford.

Deci, aproximativ 100 de oameni din 10.000 care fac boala mor - mult mai mult decât 3 din 10.000, cum sugerează mema.

Jason Oke a adăugat că „în toate cazurile riscurile depind foare mult de vârstă şi nu iau în calcul morbiditatea „pe termen scurt şi lung provocată de COVID”.

În plus, nu este vorba doar despre supravieţuire. Pentru fiecare pacient care moare sunt alţii care supravieţuiesc, dar trec prin tratamente în spital, iar unii rămân cu sechele pe termen lung.

Acest lucru conduce la presiuni uriaşe pe sistemele de sănătate, care sunt supraaglomerate cu pacienţi COVID, reducând drastic posibilitatea de tratate a altor afecţiuni.