Covid 19

Cel mai tânăr pacient bolnav de COVID-19 internat la ATI în România are 24 de ani şi nu este vaccinat

post-img

Situaţie îngrijorătoare la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Secţia de Terapie Intensivă este plină de câteva zile. Grav este că printre pacienţii în stare critică sunt şi tineri, toţi nevaccinaţi. Unul dintre ei are doar 24 de ani. Convins că virusul nu există, el a ajuns târziu la spital. Iar doctorii au fost nevoiţi să-l intubeze. Informaţii care vă pot afecta emoţional!

Pacientul de 24 de ani care a ajuns în stare gravă la Terapie Intensivă la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara este cel mai tânăr bolnav de COVID internat acum în România.

Starea lui s-a înrăutăţit repede astfel că medicii l-au intubat. Tânărul este supraponderal, dar nu are boli cronice.

Tulpina Delta a noului coronavirus atacă cu preponderenţă plămânii bolnavului. Cei mai afectaţi şi cu risc de a dezvolta forme severe sunt pacienţii nevaccinaţi.

Medicii atrag din nou atenţia că valul patru este al persoanelor nevaccinate, iar printre pacienţii afectaţi, în principal, se numără tinerii şi copiii.

Toate cele cinci paturi de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Victor Babeş sunt pline de aproape două săptămâni. La fel şi cele 20 de paturi din zona roşie.

De săptămâna viitoare, conducerea spitalului va mai aloca încă 15 paturi pentru bolnavii de COVID-19.