51.500 doze de vaccin împotriva COVID-19 AstraZeneca (Vaxzevria), din lotul de vaccin recepţionat pe platforma COVAX dar şi din ajutorul umanitar oferit de România, au fost distribuite astăzi către instituţiile medico-sanitare publice, pentru a asigura continuarea procesului de vaccinare la nivel naţional, restul dozelor fiind securizate pentru doza 2, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Astfel, va fi continuată vaccinarea personalului medical, precum şi a beneficiarilor din cadrul azilurilor şi centrelor de plasament temporar şi de lungă durată, a adulţilor cu vârsta mai mare de 60 ani şi cei care au comorbidităţi, a lucrătorilor din domeniul educaţiei, angajaţilor structurilor de menţinere şi asigurare a ordinii publice, inclusiv ai ambasadelor, ai instituţiilor publice centrale şi locale, personalului din cadrul serviciilor sociale.
Procesul de vaccinare se va desfăşura inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, conform programării aprobate la nivel de instituţie, inclusiv prin intermediul echipelor mobile, în dependenţă de numărul persoanelor care necesită a fi vaccinate.
Până în prezent, la nivel naţional au fost administrate 96 372 doze de vaccin împotriva COVID-19, iar 10.241 persoane au fost vaccinate cu ambele doze.