Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

România Centenar, spectacolul tradiţiilor la Festivalul "CERBUL DE AUR”

Devenită deja o tradiţie, seara care încheie Festivalul Internaţional ”Cerbul de Aur” va fi dedicată folclorului românesc. În acest an, la ediţie aniversară, spectacolul din 2 septembrie va avea un concept inedit, care va aduce folclorul în modernitate.

Publicul TVR şi spectatorii din Piaţa Sfatului Braşov vor fi martorii unui spectacol eclectic în care se vor regăsi teme muzicale folclorice extrem de cunoscute, în variante reinterpretate de invitaţii speciali: Grigore Leşe, Damian Drăghici şi Alex Calancea Band, alături de Orchestra “Lăutarii” din Chişinău condusă de maestrul Nicolae Botgros. De asemenea, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri, TVR aduce pe scenă artişti din toate regiunile istorice ale ţării, nume sonore ale folclorului. O demonstraţie muzicală care ne reaminteşte că folclorul îi uneşte şi îi reprezintă pe toţi românii.

Şi pentru că Televiziunea Română a lansat un proiect naţional menit să descopere o nouă generaţie de artişti, promotori ai culturii tradiţionale române - show-ul “Vedeta Populară” -, pe scena Festivalului se vor afla şi câţiva dintre laureaţii concursului, dar şi tineri care au debutat la TVR.

Secţiunea concurs a festivalului va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului "Cerbul de Aur" sau unul dintre celelalte premii. Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o gală a festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Toate informaţiile sunt disponibile pe site-ul oficial al Festivalului Internaţional "Cerbul de Aur": cerbuldeaur.ro, iar evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

TVR MOLDOVA este coproducător al evenimentului din acest an.
Similare
RECOMANDĂRI