Cerbul De Aur

Mari artişti din România şi din străinătate în juriul Festivalului Cerbul de Aur

post-img

Loredana, Vasile Şirli, cel care a compus timp de 28 de ani muzica originală pentru Disneyland, Ricky Dandel, artista belgiano-franceză Victor Laszlo şi cantautorul italian Erminio Sinni sunt membrii juriului care va decide câştigătorii festivalului.

Loredana, unul dintre cele mai puternice branduri din show-biz-ul românesc, cu o carieră de un sfert de secol în care a lansat zeci de hituri, va fi în acest an la Cerbul de Aur într-o ipostază nouă. Dacă până acum am văzut-o pe scena Festivalului în calitate de prezentator sau în recitaluri care au ridicat publicul în picioare, în 2019, energica artistă ia acum loc şi pe scaunul de jurat. „Am o lungă şi frumoasă istorie alături de Cerbul de Aur. Am urcat pe scena de la Braşov  de mai multe ori de-a lungul anilor, în recitaluri sau ca prezentator. Jurat nu fusesem, aşa că, m-am bucurat să fiu invitată să fac parte din juriu, mai ales că o să fiu din nou colegă cu Ricky Dandel cu care am prezentat Festivalul, în 1996!", mărturiseşte Lori.

Trăieşte la Paris şi a fost, aproape 30 de ani, directorul muzical al Disneyland Paris! A semnat muzica pentru numeroase şlagăre, precum „Neîmplinitele iubiri” interpretat de Mirabela Dauer, pentru televiziune, filme şi spectacole regizate de Lucian Pintilie, Stere Gulea, Mircea Daneliuc, Dan Micu, Gabor Tompa etc. Acum, Vasile Şirli se alătură juriului Cerbul de Aur 2019! „Sunt din generaţia celor ce s-au entuziasmat şi au visat cu Cerbul de Aur. Îmi sunt şi acum vii emoţiile şi aşteptarea cu nerăbdare a primelor sale ediţii. Am urmărit, de la distanţă, evoluţia lui, bucurându-mă de ceea ce Festivalul reprezintă în continuare pentru publicul românesc”, spune compozitorul. „Şi ediţia din acest an se anunţă bogată în evenimente, prilej de sărbătoare pentru artişti şi public. De data aceasta mă voi bucura de Festival ca invitat în juriu. Sunt onorat. Mulţumesc!”, încheie Vasile Şirli.

Numele lui Ricky Dandel aproape se confundă cu Cerbul de Aur. A fost prezentatorul a cinci ediţii şi a susţinut două recitaluri pe scena de la Braşov, în 1992 şi în 1993, dar este pentru prima dată la masa juriului. „În acest an, am deosebita plăcere de a privi scena şi evoluţia concurenţilor din altă postură decât cea cunoscută, respectiv cea de membru al juriului. Însă emoţia care mă încerca cu ani în urmă va fi cu siguranţă aceeaşi”, mărturiseşte Ricky. „Alături de ceilalţi membri ai juriului, mă voi strădui să realizez cu maximă obiectivitate jurizarea concurenţilor, însă atenţie: arta nu poate fi cuantificată matematic. Uneori, inima simte vibraţii pe care urechile noastre nu le percep. Solistul transmite un feeling către spectator şi primeşte un feedback pozitiv ca răsplată pentru sinceritatea sa. Sper ca toţi participanţii să fie la înălţime şi să dea strălucire şi ediţiei din acest an. Le urez succes din toata inima!”, spune Ricky Dandel.

Cel de-al patrulea membru al juriului, artista franco-belgiană Viktor Lazlo este cunoscută publicului larg mai ales datorită hit-ului Breathless, lansat în 1987, an în care a fost şi gazda finalei Eurovision Song Contest, desfăşurată în Bruxelles. „Am acceptat invitaţia de a lua parte la Cerbul de Aur cu mare entuziasm şi multe aşteptări. Sunt nerăbdătoare să descopăr artişti noi, din diverse ţări, dar mai ales să îi cunosc pe competitorii de azi, care vor fi artiştii de mâine”, declară Viktor, care este un artist complet, cu o carieră de succes atât în plan muzical, cât şi în cel literar. A lansat peste 15 albume şi compilaţii vândute în mai mult de 30 de ţări, duete numeroase, are cinci discuri de aur, turnee internaţionale, peste 25 de filme, incluzând producţii italiene, germane şi spaniole, a scris mai multe cărţi, dar s-a îndreptat şi către musical şi actorie - este doar un scurt sumar al carierei artistei care aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul şi concurenţii Festivalului de la Braşov.


 

După ce a dorit să reprezinte ţara noastră la Eurovision şi a participat la Selecţia Naţională din 2018, ajungând până în finală, Erminio Sinni revine în România ca jurat la Cerbul de Aur. „Pentru mine, calitatea înseamnă momentul în care muzica transmite emoţii sau energie. Dacă transmite cele două lucruri împreună înseamnă că este Artă!”, spune artistul italian, care în acest an schimbă rolul de concurent cu cel de membru al juriului.



 

Aceştia sunt cei cinci artişti care îi vor asculta pe cei 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare şi vor decide către cine vor merge premiile în valoare de peste 55 de mii de euro.

***

A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, şi va aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, primele nume deja anunţate fiind: Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes. Dar acestea nu vor fi singurele recitaluri şi momente muzicale speciale, organizatorii promit şi alţi artişti îndrăgiţi, români şi străini, pe scena Festivalului.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur 2019 au fost puse în vânzare. Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii pun la dispoziţie mai multe categorii de bilete cu preţuri pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti - în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (în format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Toate informaţiile sunt disponibile pe site-ul oficial cerbuldeaur.ro.

Despre Loredana

În 25 de ani de carieră, Loredana a lansat zeci de hituri care au pus stăpânire pe topurile muzicale. A început să cânte de la 3 ani, iar debutul şi l-a făcut în 1986, odată cu câştigarea concursului „Steaua fără nume”. În acelaşi an, când nu împlinise 16 ani, a primit trofeului Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia.De-a lungul carierei, Loredanei a atins mai multe performanţe. A primit numeroase premii: Discul de Aur, MTV Music Awards, Best Female Singer, Premiul Radio Romania, a colaborat cu cei mai mari artişti, atât pe plan intern cât şi internaţional şi a lansat proiecte muzicale inedite. Printre acestea: „Agurida”, în care se reîntoarce la originile muzicale, reinterpretate în ritmuri şi orchestraţii moderne, „Zaraza, vânzătoarea de plăceri”, cu acorduri din perioada interbelică, dar şi „Jamparalele”, un album unic cu muzica de dans din zona balcanică.În paralel, Loredana a pus în scenă superconcerte şi a apărut în mai multe producţii cinematografice şi TV.

Despre Vasile Şirli

Cunoscut compozitor şi producător muzical român, Vasile Şirli trăieşte la Paris din 1986. S-a dedicat teatrului, filmului, dansului şi cântecului, ceea ce i-a permis să se exprime în stiluri diverse: de la de la pop-rock şi jazz, la muzica contemporană. A compus muzică pentru spectacole şi filme regizate de Lucian Pintilie, Stere Gulea, Mircea Daneliuc, Dan Micu, Petrika Ionesco, Gabor Tompa, Matthias Langhoff, Claire Dancoisne, Constantin Chelba, Nicu Stan, Irina Niculescu, Nona Ciobanu, Radu Nica, Vlad Massaci, Aurel Palade, Titus Muntean etc. În Franţa, a compus pentru film, teatru şi televiziune şi a produs pentru industria muzicii. Timp de 28 de ani a fost Directorul Muzical al Disneyland Paris, pentru care a compus muzica originală, a produs şi a scris aranjamente pentru numeroase spectacole.

Despre Ricky Dandel

Solist vocal, compozitor, textier, prezentator, moderator şi showman, Ricky Dandel a decis la 14 ani că vrea să fie cântăreţ, aşa că a urcat în trenul de Bucureşti. „Nu am dat foarte tare din coate, oamenii m-au căutat, compozitorii mi-au dat piese... Bunica mea mi-a cumpărat prima chitară, a fost practic sponsorul meu muzical la vârsta de 14 ani”. Urmează cursurile Facultăţii de Litere din Sibiu şi, în paralel cu cariera artistică, este profesor la Colegiul Brukenthal. În 1967 înfiinţează la Sibiu trupa beat-rock Solaris, alături de care susţine mai multe turnee în Transilvania. Cu această trupă debutează în televiziune, în 1968. În 1989 se stabileşte în Germania, unde, până în 1996 este artist liber profesionist şi docent liber-profesionist pentru marketing, retorică şi Business English, iar din 1997 este profesor şi şef de catedră la disciplinele engleză şi germană la Munchen. Participă la Festivaluri şi concursuri şi obţine mai multe premii. În 1991 semnează un contract cu prestigioasa casa de discuri BMG Ariola, primul său single fiind printre primele care apar în Germania imprimate pe compact disc (CD). De-a lungul carierei a lansat single-uri şi albume atât în România, cât şi în Germania.

Despre Viktor Lazlo

Artist complet, care şi-a început formarea cu studiul vioarei şi lecţii de balet, la care a adăugat studii de limbi străine, istorie a artei şi arheologie la Universitatea din Bruxelles, interpreta belgiano-franceză, cu origini în Martinica şi Grenada (Caraibe) este cunoscută publicului larg datorită hit-ului „Breathless”, lansat în 1987, an în care a găzduit şi finala Eurovision, desfăşurată în Bruxelles. A scris mai multe cărţi, iar primul său roman, „La Femme qui Pleure”, lansat în 2010 alături de Albin Michel, a fost recompensat cu Premiul Charles Brisset în 2011 şi un al doilea roman, „My Name Is Billie Holiday ”, a completat un omagiu în trei părţi adus legendarei artiste. Romanul său “Les Passagers du Siècle”, publicat în ianuarie 2018 a fost adaptat pentru o serie TV de 10 episoade. Drumul ei s-a îndreptat şi spre musical. Spectacolul „Loin de Paname”, creat la Paris în 2003, i-a arătat calea spre plăcerea de a combina atât abilităţile sale muzicale cât şi de actorie. Musicalul „Billie Holiday”, pus în scenă de Eric Emmanuel Schmitt în Paris, în noiembrie 2012, a fost nominalizat la cel mai bun muzical al anului. În momentul de faţă, Viktor Lazlo are în desfăşurare un nou show, un tribut adus celor trei doamne ale Jazz-ului (Ella Fitzgerald, Sarah Vaughan şi Billie Holiday). Cel mai recent album al său, „Woman”, a fost lansat în noiembrie 2017. Are peste 15 albume şi compilaţii lansate, vândute în peste 30 de ţări, duete numeroase, cinci discuri de aur, turnee internaţionale, peste 25 de filme, incluzând producţii italiene, germane şi spaniole.

Despre Erminio Sinni

Erminio Sinni are o bogată experienţă în show-biz. Născut în 1961, artistul a început să studieze pianul la vârsta de 12 ani, iar la 18 ani s-a mutat la Roma, pentru a urma o carieră în muzică. În 1989, Erminio participă la festivalul Sanremo în calitate de compozitor al piesei "Tutti i cuori sensibili", interpretată de Stefania La Fauci. În 1991, la invitaţia ambasadorului Peter Secchia, artistul a cântat la petrecerea organizată pentru Frank Sinatra la ambasada americană de la Roma. Erminio Sinni revine la festivalul Sanremo în 1993, de această dată ca interpret, terminând pe locul cinci cu piesa „L'amore vero" şi câştigând Premio Volare pentru cea mai bună muzică a evenimentului şi Premio S.I.L.B. pentru cel mai bun text. În 1996 a primit premiul ca cel mai bun cântăreţ-compozitor la Premio Mia Martini, iar în perioada 2002-2006 a fost muzicianul oficial al naţionalei italiene de fotbal. Erminio Sinni participă la Eurovision România împreună cu Tiziana Camelin, alături de care interpretează piesa („All The Love Away”) - muzică şi versuri: Erminio Sinni, Mauro Goldsand, Alessandro Camponeschi şi Tiziana Camelin.

Despre Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.