Cerbul De Aur

Braşov oraşul care găzduieşte „Cerbul de Aur”

Municipiul Braşov a reprezentat, de secole, unul dintre cele mai importante, puternice şi înfloritoare oraşe din România. Braşovul este cunoscut şi datorită Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”, ce are loc în lunile august-septembrie. Să aflăm mai multe despre oraşul care găzduieşte şi în acest an marele eveniment.

Cerbul de Aur” este un festival braşovean de tradiţie, care adună pe scena sa tinere talente şi valori internaţionale. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în 1968, în incinta Teatrului Dramatic.
 
Festivalul reuneşte reprezentanţi de pe toate continente în acelaşi oraş. În acest an, organizatorii au rezervat 250 de camere de hotel pentru invitaţii din afară. Cei care ajung pentru prima oară aici descoperă unul dintre cele mai importante, puternice şi înfloritoare oraşe din zonă. Datorită poziţiei geografice privilegiate şi a infrastructurii sale de astăzi, Braşovul permite organizarea multor activităţi economice, culturale şi sportive.

Una dintre principalele atracţii de aici este „Biserica Neagră”. Veche de peste 500 de ani, cea mai mare biserică gotică din România este considerată inima oraşului Braşov şi cel mai reprezentativ monument istoric, vizitat în fiecare an de circa100.000 de turişti.

Un alt obiectiv pitoresc de neratat în Braşov este Turnul Alb, situat pe Dealul Straja. Construit în secolul XV din piatră şi cărămidă, în formă de potcoavă, Turnul Alb era locuit de breslaşii cositori şi arămari, având însă şi scop de observaţie şi apărare.

Un alt obiectiv turistic este cetatea Braşovului. Aceasta a fost ridicată între secolele XIII şi XVII-lea din nevoia de apărare împotriva invaziilor turcilor şi tătarilor. În trecut, Braşovul avea şapte bastioane, unite prin ziduri puternice de apărare.

După o absenţă de nouă ani, festivalul "Cerbul de Aur" revine cu o nouă ediţie. Aceasta este dedicată Centenarului Marii Uniri şi va avea loc în Piaţa Sfatului din Braşov în perioada 29 august - 2 septembrie 2018.
 
TVR MOLDOVA este coproducătorul evenimentului.