Zi istorică pentru neamul românesc. Acum 99 de ani, fraţii din Bucovina au decis că trebuie să revină acasă şi au apropiat momentul reîntregirii naţionale. Pe 28 noiembrie 1918, la Cernăuţi a fost adoptată Declaraţia de Unire cu Regatul României. Decizia a fost un penultim pas spre făurirea României Mari.
Revenirea Bucovinei în vechile hotare a fost decisă, iniţial, pe 27 octombrie 1918. Fruntaşii mişcării de eliberare naţională, Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, au organizat, la Cernăuţi, o Adunare Reprezentativă a românilor din Bucovina, care a decis unirea cu România. În aceeaşi zi a fost format şi Consiliul Naţional Român, care avea misiunea de a pregăti Unirea. Actul istoric a fost consfinţit pe 28 noiembrie 1918, prin votul covârşitor al Congresului general al Bucovinei.
După votul de la Cernăuţi, România Mare a revenit în vechile hotare, pe 1 decembrie 1918. Punctul final în reunirea tuturor românilor a fost pus la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Din păcate, visul de aur al românilor din Bucovina şi din Basarabia, aşa cum scria Ion Nistor în Glasul Bucovinei, nu a durat prea mult. În 1940 şi, respectiv, 1944, provinciile româneşti au fost anexate de către URSS, iar după destrămarea colosului sovietic, Bucovina de Nord a rămas în componenţa Ucrainei.
Nu au renunţat şi nici nu au dreptul să o facă, spun ei, chiar dacă în casa lor sunt obligaţi să respecte legi străine.
După votul de la Cernăuţi, România Mare a revenit în vechile hotare, pe 1 decembrie 1918. Punctul final în reunirea tuturor românilor a fost pus la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Din păcate, visul de aur al românilor din Bucovina şi din Basarabia, aşa cum scria Ion Nistor în Glasul Bucovinei, nu a durat prea mult. În 1940 şi, respectiv, 1944, provinciile româneşti au fost anexate de către URSS, iar după destrămarea colosului sovietic, Bucovina de Nord a rămas în componenţa Ucrainei.
Nu au renunţat şi nici nu au dreptul să o facă, spun ei, chiar dacă în casa lor sunt obligaţi să respecte legi străine.
