Centenar

Uniunea Scriitorilor din Moldova salută Declaraţiile de reUnire semnate de mai multe localităţi

post-img

Uniunea Scriitorilor din Moldova salută şi aderă la declaraţiile de reunire semnate de consiliile locale, orăşeneşti şi raionale din mai multe localităţi, care sunt în consens cu Declaraţia de Reunificare a Republicii Moldova cu România din data de 28 octombrie 2015 a Uniunii Scriitorilor, se spune într-o declaraţie.

Uniunea Scriitorilor consideră că următorul pas care se impune în contextul actual ar fi constituirea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai guvernelor şi parlamentelor Republicii Moldova şi ale României care ar elabora o foaie de parcurs a procesului de re-apropiere multilaterală a celor două state româneşti.

Urmărind obiectivul UNIFICĂRII, acest grup de lucru s-ar concentra pe următoarele direcţii:

• Consultări cu partenerii externi, europeni şi americani;
• Iniţierea şi realizarea unor proiecte româno-europene între Republica Moldova, România şi UE; 
• Sincronizarea celor două state sub aspect juridic, economic, administrativ şi cultural-educativ;
• Explicarea beneficiilor reunificării pentru etniile din Republica Moldova.

În situaţia în care trei decenii de independenţă ale Republicii Moldova au însemnat, de fapt, o mişcare din neunde spre nicăieri, datoria noastră ca intelectuali, ca oameni ai cetăţii, este să atragem atenţia întregii populaţii a Republicii Moldova asupra singurei căi de izbăvire – integrarea în Europa, prin reunificarea celor două state româneşti, Republica Moldova şi România, într-un singur stat, se mai spune în declaraţia semnată de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.