Centenar

Primul teatru românesc în Cartea Recordurilor, datorită gradenei rotative din spectacolul „Vlaicu Vodă” dedicat Centenarului Marii Uniri

post-img

Teatrul Excelsior din Bucureşti a primit certificatul din partea Guinness World Records pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă”, într-un eveniment organizat luni, care a inclus şi prezentarea de imagini „making of”.

Instituţia teatrală bucureşteană a organizat întâlnirea de la Sala „Ion Lucian” pentru a semnala premiera naţională constituită din includerea în Cartea Recordurilor.

Actori şi tehnicieni din echipa spectacolului „Vlaicu Vodă” au venit în faţa publicului pentru a intra în posesia certificatelor emise de Guinness World Records prin care se atestă performanţa stabilită de Teatrul Excelsior.

În premieră, au fost prezentate imagini „Making Of Vlaicu Vodă” concentrate asupra universului din jurul spectacolului şi asupra rolului gradenei rotative în conceptul regizoral şi scenografic.

„Trebuie să nu uităm că acest popor are tradiţii, acest popor are datini, acest popor are ospitalitate. Să nu uităm să fim generoşi. Ceea ce educăm astăzi, mâine ne va conduce. (...) Iată că Dumnezeu a fost cu noi, a pus mânuţa pe acest spectacol. (...) nu suntem o filă din Cartea Recordurilor, suntem primul teatru care intră în Cartea Recordurilor", a spus Adrian Găzdaru, managerul Excelsior.

„Am reuşit să readucem istoria în contemporaneitate”, a mai adăugat Găzdaru.

Doi dintre actorii teatrului au prezentat detaliile tehnice ale gradenei demontabile, cu o greutate de 45 de tone, pentru transportarea căreia a fost nevoie de şase camioane lungi de 12 metri. Gradena a fost construită în cinci săptămâni şi montată în patru zile.

Spectacolul „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru, a fost unul dintre evenimentele de pe agenda Centenarului Marii Uniri şi un demers care şi-a propus să arate publicului larg o experienţă teatrală ambientată în secolul al XIV-lea, în contextul domniei lui Vlaicu Vodă. Spectacolul a fost prezentat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în perioadele 8 - 10 iunie şi 22 - 26 august 2018.

„Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum şase veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meşteşugari, un han şi o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeş), sute de costume şi măşti populare, zeci de muzicieni (instrumentişti, cor şi ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreţi, meşteşugari (olari, pielari, pictori, sculptori în lemn şi ţesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera lumii româneşti medievale”, au anunţat realizatorii, într-un comunicat remis de Mediafax.