Centenar

Oraşul Beclean din România, Declaraţie de Unire cu Republica Moldova

post-img

Consiliul Local al oraşului Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, a semnat o Declaraţie de Reunire cu Republica Moldova.

Documentul a fost adoptat cu unanimitate de voturi de către consilierii locali din Beclean. Oraşul se alătură în acest fel demersului similar al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, anunţă Infoprut.

Proiectul de hotărâre a fost depus de către prim-vicepreşedintele PMP Bistriţa-Năsăud, Caius Cârcu, membru în Consiliul Local.

„Au trebuit să treacă 100 de ani pentru ca cetăţenii şi clasa politică a României şi Republicii Moldova să înţeleagă că este momentul să redevină o singură ţară”, a menţionat liderul PMP Bistriţa-Năsăud.